ce oferim copiilor

Un părinte oferă copiilor trei lucruri:
– mâncare, haine, pat, mobilitate/mașină (necesități de bază)
– un model de adult
– un model de partener
Fiecare nivel e cu mult mai dificil decât cel dinainte.

Reclame

Review Kit tastatura si mouse fara fir PROMATE Keymate-2 (Altex)

Rating: 3,5/5

Am cumpărat kitul acum 2 săptămâni pentru că nu îmi plac cablurile întinse pe birou. Voiam o tastatură și un mouse care să nu depășească 100 ron și după ce am testat mai multe modele în magazinul Altex am cumpărat acesta la oferta (60 ron). Pentru acest preț calitatea e foarte decentă, dar nu și dacă ai așteptări mai mari.

Pro

Tastatură are mărime normală, toate tastele așezate normal

Modelul tastelor e similar cu cel de pe laptopuri (nu foarte înalte, fără apăsare foarte lungă)

E decent de silențioasă, dar nu complet

Mouse-ul e siletions

Contra

Tastele se apasă ceva mai greu dacă nu apeși exact în centrul lor. Mențiune specială pentru tasta Backspace care e cea mai încăpătătă la apăsare în partea dreaptă (acolo unde e convenabil pentru deget să apese).

Tasta Ctrl s-a șters puțin deși o folosesc de doar 2 săptămâni

Mouse-ul îngheață din când în când dar se trezește la apăsări ‘nervoase’ pe butoane

Concluzii: calitate proporțională cu prețul. Dacă ai așteptări mai mari de la un asemenea kit cumpără ceva mai scump.

Am lăsat review-ul si pe saitul Altex dar nu a fost aprobat.

Problema Suferinței

De ce se întâmplă lucruri rele oamenilor buni?
De ce suferă cei buni?

La aceste întrebări se străduie să răspundă de multe ori creștinismul, în special cel occidental, evanghelic.

Dar cum răspunde creștinismul răsăritean la aceste întrebări? Scurt, și foarte simplu. Nici măcar nu este nevoie să pună sub semnul întrebării presupoziția că oamenii ar fi buni, ci merge direct spre suferință, sau lucrurile rele.

Suferința este mântuire. Sau, nu există înviere fără cruce. Iar crucea e viața întreagă.

Mi se pare fascinant că suferința nu este refuzată ci este reorientată și utilizată ca ajutor necesar în antrenarea voinței slăbite de cele mai subtile forme ale iubirii de sine, în reabilitarea de la dependența de plăcere, confort, siguranță, sațietate, împlinire epidermică sau cerebrală. În creștinismul răsăritean fiecare suferință și lucru rău care i se întâmplă omului este o oportunitate pentru subminarea mândriei și a suficienței de sine. Nu mai este nevoie să-l scuzăm pe Dumnezeu că nu arată favoare unora și nici măcar nu contează sursa finală a unui necaz, pentru că focalizarea nu este pe descifrarea unui „de ce Doamne eu?” Focalizarea este pe prinderea oportunității oferite de necazuri, pe mulțumirea în și pentru acestea știind că acestea sunt profesori mult mai buni decât „binecuvântarea” înțeleasă ca prosperitate materială, sănătate, împlinire maritală.

În fapt această perspectivă este foarte naturală pentru cei care doresc să își orienteze viața după cea a lui Iisus, care nu a fost ocolit de suferință. Unii cred că dacă Iisus a suferit și noi credem în El, asta Îl îndatorează cumva să ne scutească pe noi de suferință. Alții dimpotrivă cred că parte din asemănarea cu Iisus este și asumarea purtării fără cârtire a propriilor greutăți și necazuri.

Sfântul Andrei, apostolul românilor?

În Biserica Ortodoxă sărbătorile nu sunt doar comemorări, ci sunt „porți” spre însuși evenimentul pe care îl marchează. Totul se înscrie în logica aceasta: cinstirea icoanelor nu este cinstirea materiei (lemn, sticlă, pigmenți) ci este cinstirea celor reprezentați de icoană. Pâinea și vinul nu sunt doar pâne și vin ci sunt ceea ce Iisus spune în Ioan cap. 6 că sunt. Sfânta Liturghie nu este doar un program religios ci este o slujbă sacră care în climaxul ei îi unește pe creștini cu însuși Domnul lor, și realizează comuniunea cu toți cei din Trupul Mântuitorului, vii sau adormiți.

Din exemplele de mai sus se vede că viziunea ortodoxă nu este una reducționistă, ci integratoare, în care cronosul (timpul oamenilor) și cairosul (timpul lui Dumnezeu) se întrepătrund, în care materia și imaterialul se unesc, în care cei adormiți sunt alături de cei vii.

A fost nevoie de această scurtă introducere pentru a înțelege raportarea Bisericii Ortodoxe din România la Sfântul Apostol Andrei. Prezența sa pe teritoriul geografic al României actuale este contestată uneori, după cum este contestat și aportul său direct la încreștinarea nascentului popor român, deși există dovezi care să sprijine apostolicitatea creștinismului românesc (sau stră-român) prin prezența și predicarea lui Andrei în zona Dobrogei.

sf-apostol-andrei1

Dar, foarte important, istoricitatea strictă nu este singurul criteriu pentru așezarea creștinismului apostolic românesc sub ocrotirea și apostolatul lui Andrei, cel întâi chemat. Relația unei biserici locale, sau a unui popor creștin cu un sfânt nu este una statică bazată strict pe niște date fondatoare. Relația poate fi una dinamică, de apropiere sau, din păcate, de îndepărtare. După cum se poate ca un popor cândva (mai) creștin aflat sub ocrotirea unui Sfânt să devină secular și să se înderpărteze astfel prin ehtos-ul și preocupările noi, tot așa se poate ca un alt popor să se apropie de un sfânt sau un apostol, în căutarea unei mai bune înrădăcinări a credinței și in vederea unei clarificări a identității creștine și de neam. Căci noi nu vedem activitatea și influența unui apostol ca fiind complet încheiată acuma 2000 de ani, ci credem că drepții sunt vii iar rolul lor ca parte din biserica biruitoare (cea din cer) nu este unul static-decorativ ci dinamic-implicat, alături de cei din biserica luptătoare (cea din istorie, din acest veac). Acesta este și motivul pentru care multe din adresările către sfinți sunt la timpul prezent: Bucură-te, prin care satana se nimiceşte; Bucură-te, că ai răstignit cele lumeşti şi întru tine vieţuieşte Iisus Hristos; Bucură-te, cel ce eşti învăţătură de trebuinţă celor învăţători etc. Pentru noi, cei drepți nu sunt morți ci vii și implicați.

În aceste două note citesc eu insistența ierarhiei Bisericii Ortodoxe din România de a așeza creștinismul nostru sub ocrotirea și apostolatul continuu al Sfântului Andrei. Primul pilon este istoric, dat de unele dovezi directe și indirecte ale prezenței și predicării fratelui lui Petru pe teritoriul actual al României. Al doilea pilon este identitar-teologic-dinamic, prin care se caută o mai mare apropiere duhovnicească, prin accentuarea cultului apostolului, inclusiv prin demersurile de a declara ziua de 30 Noiembrie sărbătoare națională. Desigur că Biserica locală românească este unită cu toți apostolii și cu toți urmașii drept-credinctioși ai apostolilor, cu toți sfinții din toată istoria și de pe toate continentele, dar în acealași timp este dreptul ei să-i fie mai drag unul din cei 12 apostoli. Similar, o casă de creștini, sau un creștin oarecare ajunge să fie mai apropiat de unul singuri din „norul de martori” ai lui Iisus Hristos. Unii mai din popor vor fi mai apropiați de Cuvioasa Parascheva sau Sfântul Gheorghe, alții mai mintoși de Evagrie Ponticul sau Grigorie Teologul. Și unii și alții au în final același prototip al cărui chip îl oglindesc în mod unic prietenii Mirelui.

Carte: Punti de dialog intre Traditia Ortodoxa si Traditia Evanghelica

Luna aceasta (aprilie 2016) a apărul cartea Punti de dialog intre Traditia Ortodoxa si Traditia Evanghelica la Editura Imago Dei.

Printre autorii de eseuri încluși în această lucrare se află pr. Ioan Sauca (director al Institutului Ecumenic din Bossey), pr. Vasile Mihoc (profesor în cadrul Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Andrei Şaguna” din Sibiu), Emil Bartoș (conferențiar la Facultatea de Teologie Baptistă a Univ. București), Otniel Bunaciu (președinte Uniunea Baptistă din România), fr. Andrew Louth (Professor in the Department of Theology and Religion and Orthodox chaplain at the University of Durham in Durham, England), pr. Stelian Tofana (profesor Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca).

punti-de-dialog

Cartea „Punti de dialog intre Traditia ortodoxa si Traditia evanghelica” prezinta reflectiile edificatoare ale unei serii de seminarii tinute la Institutul Ecumenic din Bossey, Elvetia. Aducand impreuna teologi si lideri ai Bisericii dintr-o sfera larga de Biserici evanghelice si ortodoxe, intalnirile lor au scos la iveala nu doar diferentele oneste, dar si unele afinitati remarcabile.

Temele analizate in aceasta carte includ natura mantuirii, rolul si locul Scripturii, natura si scopul Bisericii, precum si ce inseamna sa fii om. In acest volum, participantii recunosc impactul personal profund pe care l-au avut discutiile de la Bossey si acesta va constitui un stimulent pentru viitoarele discutii teologice intre doua traditii de o mare importanta teologica si demografica.

Blessed Augustine on liking parts of the Gospel

If you believe what you like in the Gospel, and reject what you don’t like, it is not the Gospel you believe, but yourself.

― Blessed Augustine of Hippo

There is an equivalent reading of the quote above that would render like this:

If you interpret the Gospel as you like, and reject the Church’s continuous understanding of it from 30 A.D. to 2016 A.D., it is not the Gospel you believe, but your own interpretation of it, and in the end yourself.

Anyone reading or hearing the Gospel is interpreting the Gospel, and the righteous man purpose is to find and assume and interiorize the right interpretation of the Gospel, the one that was continuously witnessed and believed since the day one of the Church.

rugă

Rugăciunea ortodoxă de pocăință este notă de subsol la smerirea lui Petru, tânguirea vameșului și plânsul tâlharului.

Iar Simon Petru, văzând aceasta, a căzut la genunchii lui Iisus, zicând: Ieşi de la mine, Doamne, că sunt om păcătos.

Iar vameşul, departe stând, nu voia nici ochii să-şi ridice către cer, ci-şi bătea pieptul, zicând: Dumnezeule, fii milostiv mie, păcătosului.

Nu te temi tu de Dumnezeu, că eşti în aceeaşi osândă? Şi noi pe drept, căci noi primim cele cuvenite după faptele noastre; Acesta însă n-a făcut nici un rău. Şi zicea lui Iisus: Pomeneşte-mă, Doamne, când vei veni în împărăţia Ta.

Patriarhul Daniel îndeamnă la implicarea în viața parohiei a tuturor membrilor mireni sau laici

Activităţile social-fi­lantropice trebuie să fie folositoare cu prioritate celor aflaţi în nevoi. Aceasta înseamnă şi implicarea în acţiune a tuturor membrilor mireni sau laici ai comunităţii pa­rohiale, având vocaţia de a fi buni creştini misio­nari, deschişi şi disponibili pentru lucrarea binelui comun. Parohia şi Biserica în general au nevoie as­tăzi de laici bine pregătiţi şi angajaţi în diferite do­me­nii de activitate: social, admi­nistrativ, cultural şi altele.

Pentru copii şi tineri trebuie organizate excursii, tabere, pelerinaje, concursuri, întruniri cultural-duhovniceşti, dar şi programe tematice privind problemele de azi ale familiei şi ale comunităţii în care trăiesc, din ţară sau din diaspora română.

(basilica.ro)