Problema Suferinței

De ce se întâmplă lucruri rele oamenilor buni?
De ce suferă cei buni?

La aceste întrebări se străduie să răspundă de multe ori creștinismul, în special cel occidental, evanghelic.

Dar cum răspunde creștinismul răsăritean la aceste întrebări? Scurt, și foarte simplu. Nici măcar nu este nevoie să pună sub semnul întrebării presupoziția că oamenii ar fi buni, ci merge direct spre suferință, sau lucrurile rele.

Suferința este mântuire. Sau, nu există înviere fără cruce. Iar crucea e viața întreagă.

Mi se pare fascinant că suferința nu este refuzată ci este reorientată și utilizată ca ajutor necesar în antrenarea voinței slăbite de cele mai subtile forme ale iubirii de sine, în reabilitarea de la dependența de plăcere, confort, siguranță, sațietate, împlinire epidermică sau cerebrală. În creștinismul răsăritean fiecare suferință și lucru rău care i se întâmplă omului este o oportunitate pentru subminarea mândriei și a suficienței de sine. Nu mai este nevoie să-l scuzăm pe Dumnezeu că nu arată favoare unora și nici măcar nu contează sursa finală a unui necaz, pentru că focalizarea nu este pe descifrarea unui „de ce Doamne eu?” Focalizarea este pe prinderea oportunității oferite de necazuri, pe mulțumirea în și pentru acestea știind că acestea sunt profesori mult mai buni decât „binecuvântarea” înțeleasă ca prosperitate materială, sănătate, împlinire maritală.

În fapt această perspectivă este foarte naturală pentru cei care doresc să își orienteze viața după cea a lui Iisus, care nu a fost ocolit de suferință. Unii cred că dacă Iisus a suferit și noi credem în El, asta Îl îndatorează cumva să ne scutească pe noi de suferință. Alții dimpotrivă cred că parte din asemănarea cu Iisus este și asumarea purtării fără cârtire a propriilor greutăți și necazuri.

Anunțuri

2 gânduri despre &8222;Problema Suferinței&8221;

  1. cam ipocrita abordare a barbosilor rasariteni. daca chiar si asa e greu de explicat disproportia in care aceasta suferinta e distribuita.
    daca suferinta e ingredient esential atunci de ce ne mai nastem pe lumea asta si nu mergem direct in cealalta? e greu sa ii impui cuiva sa sufere fara sa-i dai absolut nici o certitudine decat vorbe goale. iar pe deasupra sa te numesti un ‘iubitor de oameni’. intr-adevar multi oameni sint patrupezi dpdv spiritual si moral dar sint f multi oameni decenti care sufera crunt, pe nedrept. maioneza ideologica rasariteana nu se leaga deloc dupa parerea mea.

  2. Bărboșii răsăriteni nu caută să explice proporții și disproporții. Ei spun că dacă se întâmplă ca suferința să vină în viața unui om, atunci acel om are opțiunea să își asume acea suferință și să îi dea un sens mântuitor. Nu se preocupă excesiv bărboșii cu explicarea cauzelor pentru care a venit exact acea suferință exact acelui om. Ar fi destul de speculativ (deși unii trasează explicații generale și în acest caz).
    Este și multă aroganță în a încerca și crede că am putea noi găsi cauzalități precise care să ofere o explicație pe gustul nostru a suferinței „f mult oameni decenti” la modul abstract.
    Invitația bărboșilor este să limităm problema suferinței la propria persoană, și chiar și așa e mai profitabil să nu căutăm a înțelege un De Ce ci să folosim prilejul acelei suferințe pentru a ne descoperi și curba patimile, pentru a ne smeri și pentru a întrezări nu mental ci cu întreaga persoană suflet-trup suferința complet nemeritată a lui Iisus.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s