bătrânii / the old

The old are here to balance and curb the fashionable and tumultuous acrobatics of the youth.

Batrânii sunt aici pentru a echilibra și tempera acrobațiile tumultoase la modă ale tinerilor.

Anunțuri

rugă

Rugăciunea ortodoxă de pocăință este notă de subsol la smerirea lui Petru, tânguirea vameșului și plânsul tâlharului.

Iar Simon Petru, văzând aceasta, a căzut la genunchii lui Iisus, zicând: Ieşi de la mine, Doamne, că sunt om păcătos.

Iar vameşul, departe stând, nu voia nici ochii să-şi ridice către cer, ci-şi bătea pieptul, zicând: Dumnezeule, fii milostiv mie, păcătosului.

Nu te temi tu de Dumnezeu, că eşti în aceeaşi osândă? Şi noi pe drept, căci noi primim cele cuvenite după faptele noastre; Acesta însă n-a făcut nici un rău. Şi zicea lui Iisus: Pomeneşte-mă, Doamne, când vei veni în împărăţia Ta.

Cugetări (30) – Cine Este Biblic?

O premisă necesară și de bun simț pentru a fi biblic este apartenența la comunitatea de credință în care s-a scris, s-a păstrat, s-a adunat, s-a alcătuit (organic, fără impuneri sau sinoade ecumenice!) canonul Scripturii, și s-a perpetuat până în zilele noastre.

Corolar: sunt biblici cei care au dat lumii Biblia, nu cei care o interpretează infinit divergent și individual cu lentila hermeneutică a rațiunii autonome în lipsa conciliarității și a oricărei autorități în afara propriei persoane.

Cugetări (29) – Porunca I este eminamente ontologică, doxologică și relațională

Creștinismul nesacramental este facilitatorul istoric al secularizării. El propune desacralizarea lumii de dragul lui Cristos. Exilează creștinismul în planul valorilor etice, generând combustibilul care a făcut posibil capitalismul. Sacrul ca permeare a materiei de harul necreat este refuzat, propunându-se în schimb un sacru definit ca aderență hotărâtă la norme morale exterioare de tipul poruncilor VI-IX. Credința devine asentiment intelectual și se adresează spiritualului din om și nu omului întreg trup-suflet.

[
Este bine să ne amintim la acest punct că învierea înseamnă învierea trupului. Nădejdea creștină este reunirea sufletului și a trupului la înviere. Trupul acesta (1 Cor 15:53). Dumnezeu s-a arătat în trup (1 Tim 3:16; KJV: God was manifest in the flesh; Ierodiacon D. Cornilescu e foarte sărac teologic: Cel ce a fost arătat în trup). A înviat în trup. S-a ridicat la cer în trup. De aceea Maria este Născătoare de Dumnezeu, este și acuma Maică a Domnului, căci din Fecioară s-a întrupat Dumnezeu Cuvântul, Fiul cel mai înainte de veci al Tatălui. Maria nu a fost mamă surogat pentru pruncul Iisus! Dumnezeu Tatăl nu a închiriat de la o femeie pântecele ca să-i poarte Fiul, ca apoi la înălțarea la ceruri Fiul să abandoneze trupul undeva prin stratosferă, și împreună cu trupul pe cea din care a luat trup.
]

Dar prima poruncă este aceasta: Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău.

Prima poruncă este eminamente ontologică, doxologică și relațională, nu etică.

Să iubește pe Tatăl, pe Fiul și pe Duhul Sfânt.

Și pe cea din care s-a întrupat Fiul, și pe care Duhul Sfânt a umbrit-o, și pe care Tatăl a ales-o mai dinainte de veci. Și după cum Întruparea rămâne, Maica rămâne. Întruparea nu este o realitate trecută, și maternitatea Maicii nu este o realitate trecută.

Și cum poți iubi pe Fiul și să ignori Maica? Cum poți avea relație personală cu Fiul evitând pe Mamă?

Oare mirele e mai cinstit de mireasa care trăiește ca și cum mama mirelului nu ar exista?

Cugetări (28) – Nu există o mecanică a tainei

Nu există o mecanică a tainei. Taina nu poate fi analizată empiric, descifrată științific, epuizată analitic. Taina este o realitate personală, experiențială și suprafirească.

Rolul dogmei drepte este să te plaseze pe orbita corectă a survolării (înconjurării muntelui?) tainei, dar dogma nu te poate împinge în brațele tainei. Doar iubirea, smerenia și chenoza de sine te pot apropia de miasma tainei. Chenoza umană este însă diametral opusă celei hristice, pentru noi fiind vorba de o golire de slavă deșartă, de mărire de sine, de încăpățânare egoistă, o lepădare a balastului acumulat dincoace de Eden.

Musings (20) – The Only True Reform

The only real reformation is the return to the Church that never reformed because it never erred. All else is continuous deformation, which they call Semper Reformanda.

We’ve got historical perspective. We have erudition. We now know the truth. We have less and less excuses. Myths are being debunked. Let us have the guts to admit that anti-sacramental Christianity is not Christianity. Let us have the audacity to admit that anti-Eucharistic Christ is not Christ.

Let us kick against the pricks, whatever hard it may be to step upon the self pride.