Problema Suferinței

De ce se întâmplă lucruri rele oamenilor buni?
De ce suferă cei buni?

La aceste întrebări se străduie să răspundă de multe ori creștinismul, în special cel occidental, evanghelic.

Dar cum răspunde creștinismul răsăritean la aceste întrebări? Scurt, și foarte simplu. Nici măcar nu este nevoie să pună sub semnul întrebării presupoziția că oamenii ar fi buni, ci merge direct spre suferință, sau lucrurile rele.

Suferința este mântuire. Sau, nu există înviere fără cruce. Iar crucea e viața întreagă.

Mi se pare fascinant că suferința nu este refuzată ci este reorientată și utilizată ca ajutor necesar în antrenarea voinței slăbite de cele mai subtile forme ale iubirii de sine, în reabilitarea de la dependența de plăcere, confort, siguranță, sațietate, împlinire epidermică sau cerebrală. În creștinismul răsăritean fiecare suferință și lucru rău care i se întâmplă omului este o oportunitate pentru subminarea mândriei și a suficienței de sine. Nu mai este nevoie să-l scuzăm pe Dumnezeu că nu arată favoare unora și nici măcar nu contează sursa finală a unui necaz, pentru că focalizarea nu este pe descifrarea unui „de ce Doamne eu?” Focalizarea este pe prinderea oportunității oferite de necazuri, pe mulțumirea în și pentru acestea știind că acestea sunt profesori mult mai buni decât „binecuvântarea” înțeleasă ca prosperitate materială, sănătate, împlinire maritală.

În fapt această perspectivă este foarte naturală pentru cei care doresc să își orienteze viața după cea a lui Iisus, care nu a fost ocolit de suferință. Unii cred că dacă Iisus a suferit și noi credem în El, asta Îl îndatorează cumva să ne scutească pe noi de suferință. Alții dimpotrivă cred că parte din asemănarea cu Iisus este și asumarea purtării fără cârtire a propriilor greutăți și necazuri.

Sfântul Andrei, apostolul românilor?

În Biserica Ortodoxă sărbătorile nu sunt doar comemorări, ci sunt „porți” spre însuși evenimentul pe care îl marchează. Totul se înscrie în logica aceasta: cinstirea icoanelor nu este cinstirea materiei (lemn, sticlă, pigmenți) ci este cinstirea celor reprezentați de icoană. Pâinea și vinul nu sunt doar pâne și vin ci sunt ceea ce Iisus spune în Ioan cap. 6 că sunt. Sfânta Liturghie nu este doar un program religios ci este o slujbă sacră care în climaxul ei îi unește pe creștini cu însuși Domnul lor, și realizează comuniunea cu toți cei din Trupul Mântuitorului, vii sau adormiți.

Din exemplele de mai sus se vede că viziunea ortodoxă nu este una reducționistă, ci integratoare, în care cronosul (timpul oamenilor) și cairosul (timpul lui Dumnezeu) se întrepătrund, în care materia și imaterialul se unesc, în care cei adormiți sunt alături de cei vii.

A fost nevoie de această scurtă introducere pentru a înțelege raportarea Bisericii Ortodoxe din România la Sfântul Apostol Andrei. Prezența sa pe teritoriul geografic al României actuale este contestată uneori, după cum este contestat și aportul său direct la încreștinarea nascentului popor român, deși există dovezi care să sprijine apostolicitatea creștinismului românesc (sau stră-român) prin prezența și predicarea lui Andrei în zona Dobrogei.

sf-apostol-andrei1

Dar, foarte important, istoricitatea strictă nu este singurul criteriu pentru așezarea creștinismului apostolic românesc sub ocrotirea și apostolatul lui Andrei, cel întâi chemat. Relația unei biserici locale, sau a unui popor creștin cu un sfânt nu este una statică bazată strict pe niște date fondatoare. Relația poate fi una dinamică, de apropiere sau, din păcate, de îndepărtare. După cum se poate ca un popor cândva (mai) creștin aflat sub ocrotirea unui Sfânt să devină secular și să se înderpărteze astfel prin ehtos-ul și preocupările noi, tot așa se poate ca un alt popor să se apropie de un sfânt sau un apostol, în căutarea unei mai bune înrădăcinări a credinței și in vederea unei clarificări a identității creștine și de neam. Căci noi nu vedem activitatea și influența unui apostol ca fiind complet încheiată acuma 2000 de ani, ci credem că drepții sunt vii iar rolul lor ca parte din biserica biruitoare (cea din cer) nu este unul static-decorativ ci dinamic-implicat, alături de cei din biserica luptătoare (cea din istorie, din acest veac). Acesta este și motivul pentru care multe din adresările către sfinți sunt la timpul prezent: Bucură-te, prin care satana se nimiceşte; Bucură-te, că ai răstignit cele lumeşti şi întru tine vieţuieşte Iisus Hristos; Bucură-te, cel ce eşti învăţătură de trebuinţă celor învăţători etc. Pentru noi, cei drepți nu sunt morți ci vii și implicați.

În aceste două note citesc eu insistența ierarhiei Bisericii Ortodoxe din România de a așeza creștinismul nostru sub ocrotirea și apostolatul continuu al Sfântului Andrei. Primul pilon este istoric, dat de unele dovezi directe și indirecte ale prezenței și predicării fratelui lui Petru pe teritoriul actual al României. Al doilea pilon este identitar-teologic-dinamic, prin care se caută o mai mare apropiere duhovnicească, prin accentuarea cultului apostolului, inclusiv prin demersurile de a declara ziua de 30 Noiembrie sărbătoare națională. Desigur că Biserica locală românească este unită cu toți apostolii și cu toți urmașii drept-credinctioși ai apostolilor, cu toți sfinții din toată istoria și de pe toate continentele, dar în acealași timp este dreptul ei să-i fie mai drag unul din cei 12 apostoli. Similar, o casă de creștini, sau un creștin oarecare ajunge să fie mai apropiat de unul singuri din „norul de martori” ai lui Iisus Hristos. Unii mai din popor vor fi mai apropiați de Cuvioasa Parascheva sau Sfântul Gheorghe, alții mai mintoși de Evagrie Ponticul sau Grigorie Teologul. Și unii și alții au în final același prototip al cărui chip îl oglindesc în mod unic prietenii Mirelui.

Carte: Punti de dialog intre Traditia Ortodoxa si Traditia Evanghelica

Luna aceasta (aprilie 2016) a apărul cartea Punti de dialog intre Traditia Ortodoxa si Traditia Evanghelica la Editura Imago Dei.

Printre autorii de eseuri încluși în această lucrare se află pr. Ioan Sauca (director al Institutului Ecumenic din Bossey), pr. Vasile Mihoc (profesor în cadrul Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Andrei Şaguna” din Sibiu), Emil Bartoș (conferențiar la Facultatea de Teologie Baptistă a Univ. București), Otniel Bunaciu (președinte Uniunea Baptistă din România), fr. Andrew Louth (Professor in the Department of Theology and Religion and Orthodox chaplain at the University of Durham in Durham, England), pr. Stelian Tofana (profesor Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca).

punti-de-dialog

Cartea „Punti de dialog intre Traditia ortodoxa si Traditia evanghelica” prezinta reflectiile edificatoare ale unei serii de seminarii tinute la Institutul Ecumenic din Bossey, Elvetia. Aducand impreuna teologi si lideri ai Bisericii dintr-o sfera larga de Biserici evanghelice si ortodoxe, intalnirile lor au scos la iveala nu doar diferentele oneste, dar si unele afinitati remarcabile.

Temele analizate in aceasta carte includ natura mantuirii, rolul si locul Scripturii, natura si scopul Bisericii, precum si ce inseamna sa fii om. In acest volum, participantii recunosc impactul personal profund pe care l-au avut discutiile de la Bossey si acesta va constitui un stimulent pentru viitoarele discutii teologice intre doua traditii de o mare importanta teologica si demografica.

Blessed Augustine on liking parts of the Gospel

If you believe what you like in the Gospel, and reject what you don’t like, it is not the Gospel you believe, but yourself.

― Blessed Augustine of Hippo

There is an equivalent reading of the quote above that would render like this:

If you interpret the Gospel as you like, and reject the Church’s continuous understanding of it from 30 A.D. to 2016 A.D., it is not the Gospel you believe, but your own interpretation of it, and in the end yourself.

Anyone reading or hearing the Gospel is interpreting the Gospel, and the righteous man purpose is to find and assume and interiorize the right interpretation of the Gospel, the one that was continuously witnessed and believed since the day one of the Church.

Patriarhul Daniel îndeamnă la implicarea în viața parohiei a tuturor membrilor mireni sau laici

Activităţile social-fi­lantropice trebuie să fie folositoare cu prioritate celor aflaţi în nevoi. Aceasta înseamnă şi implicarea în acţiune a tuturor membrilor mireni sau laici ai comunităţii pa­rohiale, având vocaţia de a fi buni creştini misio­nari, deschişi şi disponibili pentru lucrarea binelui comun. Parohia şi Biserica în general au nevoie as­tăzi de laici bine pregătiţi şi angajaţi în diferite do­me­nii de activitate: social, admi­nistrativ, cultural şi altele.

Pentru copii şi tineri trebuie organizate excursii, tabere, pelerinaje, concursuri, întruniri cultural-duhovniceşti, dar şi programe tematice privind problemele de azi ale familiei şi ale comunităţii în care trăiesc, din ţară sau din diaspora română.

(basilica.ro)

Pastor John Piper on „Why Evangelicals Go Catholic?” (and Pastor Marius Cruceru on „Why Evangelicals go Orthodox?”)

I liked the answer Pastor John Piper gave to a someone asking why evangelicals go catholic, irenic and friendly. He lists four reasons for going Rome, yet he also has even more objections to going that way, in spite of all the shortcomings he agrees that evangelicals have.

  1. Many people of those who return to Rome are hungry for seriousness and are tired of the slapstick worship services that are normative in many evangelical churches.
  2. Many are hungry for roots, a sense of history that they don’t feel in the new church plant down the street that seems to mainly want to hide its connetedness to any tradition.
  3. Many are hungry for intellectual and artistic richness that worship services in jeans and movie clips and bouncing beach balls and the shrines of the drum set just don’t satisfy.
  4. Many are hungry for authority and clarity and stability and sometimes it is just easier to let the church tell you what to believe and to be unburdened by the need to work it all out.

Romanian Pastor Marius Cruceru has also identified some possible reasons for going East (slightly edited):

  • Superficialitatea unor jalnice spectacole carismatice,
  • friendeţea arătata lui Dumnezeu,
  • simplificarea vulgară a dogmaticii,
  • desprinderea de tradiţia dogmatică a secolelor trecute,
  • înlăturarea autorităţii mentorilor (avva) şi a formelor de ucenicie prin discipline spirituale

They are both partially right. But I believe Pastor Cruceru has a much more penetrating insight. It comes down to the most fundamental reality: the Holy Trinity and our public and private worship of The Triune God: „Protestanţii sînt în primejdia de a cădea în isusism, părăsind creştinismul trinitar tradiţional.” (see more here). This observation should be squared by each and every baptist and evangelical church in Romania. If the public services and the private prayer is constantly disproportionately „isusistă„, sunday after sunday, month after month, year after year (the blog post is 5 years old), then a genuine and true evaluation is needed by those that want to live in the truth. Because the truth is personal, and is tri-une-personal.

I see a great danger in all the evangelism effort to convert cultural and even practicing orthodox, from a fully fledged and robust trinitarianism, more formal and sober, and less emotional and didactic, but still robust trinitarianism to a jesusism that is not historically orthodox christian; this is the immense problem I see in Evangelical Protestantism.

Our theology is our public and private worship. Until our living theology is proved by practice, not books, that it is trinitarian and chalcedonian, we should be very weary of bringing converts. Better leave an less- or non- practicing orthodox the chance to return to his home during his life than to strip him/her of the possibility to be in his public and private worship a robust trinitarian and chalcedonian. Not in his intellect only, but in his/her gestures and bodily acts. Because God (the Son) has been made manifest in flesh, in body, and in body He resurrected and in body he ascended to heaven, and in body He will return, and we will see Him.