God still cares for the separated body

O paralelă interesantă și pertinentă între vechiul Regat de Nord și de Sud al lui Israel, pe de o parte, și Biserica Răsăriteană și cea Apuseană, pe de altă parte. Dacă putem extrapola paralela pentru viitor, ne-am putea gândi că vor veni vremuri când, sub imperativul unor evenimente dramatice, rămășițele din est și vest ale bisericilor se vor reuni.

God still cares for the separated body. Whereas the Old Testament contains largely a Southern focus, God did not entirely abandon the Northern Kingdom. He still sent prophets to her to proclaim repentance. Elijah, one of the greatest prophets and highly revered in Orthodoxy, was a prophet to the Northern Kingdom. Even though they had rejected God’s covenant with David, they were still regarded as being recipients of the covenant given to Abraham and ratified with Isaac and Jacob. As St. Paul stated, “The gifts and callings of God are irrevocable” (Romans 11:29). If we (I speak as an Orthodox Christian) do maintain that the Orthodox Church is uniquely the Church of Christ, then I believe that we must also acknowledge that the apostolic churches that have gone into schism from Orthodoxy do retain the apostolic gift and ecclesiastical calling of God. They should be treated as being beloved for the sake of the covenant, for if the ten tribes of Israel were still counted as such after rejecting the promise to David and after setting up schismatic shrines, how much more should the labors of the Apostles throughout the world be counted as precious, even if they have departed in schism?

[…]

Like repentance, unity is something that must be fought for, struggled for, and suffered for. Sectarianism in so many ways represents the opposite, the lack of struggle and the lack of suffering for our separated Christian brothers and sisters.

Eric Jobe, Departing Horeb blog, Sectarianism: A Biblical History and Lessons for Today

http://blogs.ancientfaith.com/departinghoreb/sectarianism-a-biblical-history-and-lessons-for-today/

De ce ne convertim când ne convertim?

Te converteşti pentru că statutul tău formal prezent nu corespunde cu conştiinţa ta. Conştiinţa, intuiţiile, preferinţele, înţelegerea se tot rafinează pe parcursul vieții şi ajungi la un punct în care te asemeni unei alte comunităţi decât cea în care ai crescut/cea a părinţilor/cea majoritară. Şi ca să trăieşti consecvent până la capăt cu noua ta înțelegere a lumii, a credinței, a lui Dumnezeu, a Scripturii, alegi să te integrezi acelei comunităţi, prin ritul ei propriu (botez, sau alt rit).

Convertirea presupune un interes personal serios, de obicei studiezi, compari, întrebi, ţi se pare, intuieşti, vezi, cauţi. Ţine şi de o insatisfacţie cu starea de fapt. Simţi că trăieşti ceva fals, şi că “dincolo” e autenticul, realul. Unele convertiri au şi o puternică componentă emoţională: o predică lacrimogenă, o ameninţare cu iadul, perspectiva morţii imediate care te găseşte nepregătit etc.

Dar scopul convertirilor este să alinieze conştiinţa personală cu liniile mari ale comunităţii la care intenţionezi să aderi. Multe convertiri au şi experienţe revelatorii, intens emoţionale, de fericire intensă, care îţi validează că eşti pe calea cea bună. Simţi că ai fost “iluminat” şi că ceilalţi trăiesc în ignoranţa, şi atunci simţi urgenţă “evanghelizării”. De obicei această fază nu este de lungă durată și revine pe radarul convertitului prin stimuli externi: predici, cărți, studii în grupuri.

Tiparele convertirilor sunt destul de diverse, dar eu cred că majoritatea se bazează pe o înclinaţie de lungă durata, anterioară convertirii, a sufletului, a persoanei, către comunitatea/religia/cultul/sistemul de credinţe la care te converteşti.

(ocazionat de o postare pe blogul arhi)

Archpriest Andrew Phillips: Some Basic Principles of Orthodox Missionary Work in the 21st Century

For the last hundred years in particular, the world has seemed to be intent on speeding towards this self-inflicted end in a series of suicidal acts of hatred of God, man and self. However, we know that this rush to embrace spiritual and physical death is not inevitable. It can be slowed, stopped and even reversed. However, in order to do any of this, all who are willing must first be baptised into the Orthodox Church in the Name of the Holy Trinity and strive to live by Her. And if this is to happen, a number of very basic missionary principles must be followed. These principles are inherent in the very definition and nature of the Church as One, Holy, Catholic and Apostolic.

http://orthodoxengland.org.uk/principles.htm

Un comentariu pe Facebook (28 Mai 2015)

Răspuns unui comentator la o postare a pastorului baptist Daniel Cristian Florea:

Hristos s-a înălțat!

Noi nu doar cităm din Crez. Noi ne străduim să-l credem și să-l trăim. În același timp fiecare ortodox este îndemnat să se vadă pe sine ca „primul dintre păcătoși” după cum ne rugăm înainte de a primi Trupul și Sângele Domnului: „Cred Doamne și mărturisesc, că Tu ești cu adevărat Hristos, Fiul lui Dumnezeu Celui viu, Care ai venit în lume să mântuiești pe cei păcătoși dintre care cel dintâi sunt eu.”

Deci când spuneți că noi ortodocșii suntem păcătoși, mult mai păcătoși decît evanghelicii, nu ne spuneți nimic din ceea ce nu știm. Ar trebui să vă mulțumim pentru fiecare păcat și greșeală a noastră pe care ne-o arătați, căci pentru noi e un prilej de smerenie, de îndreptare și de pocăință.

Eu îmi cer iertare că în toiul disputelor am întors (și voi mai întoarce) uneori dinte pentru dinte. Da, avem preoti cu multe păcate, avem mireni cu multe păcate. Și pentru aceasta în permanență ne rugăm milostivului Dumnezeu precum vameșul odinioară: milostiv fii mie păcătosului. Doamne miluiește!

Scriptura o auzim (dar nu o împlinim cum se cuvine!) la Sfânta Liturghie, la Vecernie și în toate rugăciunile, și o citim prea puțin acasă. Dumnezeu va fi foarte aspru cu noi la judecată, de aceea ne și rugăm ca Împărtășania să ne fie „spre impărtășirea cu Duhul Sfant, ca merinde pentru viața de veci și raspuns bineprimit, la infricoșătorul Tău scaun de judecată”.

Hristos s-a înălțat! (cu trupul de carne și oase, transfigurat prin înviere)

„Finalitatea creaţiei şi a istoriei este transfigurarea sau sfinţirea lor prin participare la lumina ne­creată şi neapusă din Împărăţia cerurilor”

Profunzimea și limpezimea teologică a Patriarhului Daniel mă surprinde iarăși. De data aceasta se oprește asupra semnificației artei sacre.

Iconografia bizantină este conformă cu Liturghia ortodoxă bizantină, fiind veşmântul pictural al conţinutului ei spiritual.

Deci, pictura nu este o simplă podoabă. Ea nu este, în primul rând, un element didactic, ci este un element liturgic, participativ la celebrarea Sfintei Litur­ghii.

http://ziarullumina.ro/actualitate-religioasa/iconografia-bizantina-cadru-normativ-pentru-pictura-bisericeasca-actuala

Dacă în Ortodoxie liturghia este conformă cu iconografia, și împreună cu arhitectura, și toate laolaltă cu hristologia calcedoniană și trinitarianismul niceo-constantinopolitan, ce însemnează lipsa acestora?

Intuiesc că lipsa iconografiei este conformă cu lipsa lui Hristos din Cina Domnului, cu trinitarianism vag din programele și rugăciunile dezechilibrat isusiste, cu lipsa tainelor, cu lipsa preoților și a continuității apostolice, cu lipsa sacramentalității.

Sacramentalismul bisericii primare poate părea un moft, un obstacol în calea închinării simple în duh și adevăr, o alterare a purității și simplității evangheliei. Realitatea istorică este însă alta. Sacramentalismul creștin a fost factorul principal prin care istoria a fost și este frânată de la secularizare. În esență, sacramentalismul înseamnă afirmarea clară a lucrării obiective a Duhului Sfânt prin materie, prin creație. Cei care au pierdut această perspectivă speculează că materia va fi anihilată și va exista un fel de recreere a lumii. Ei nu cred în transfigurarea acesteia, motiv pentru care nu au și nu cred că pot exista trupuri pătrunse de harul Duhului Sfânt cunoscute în Biserică ca moaște. Dar Hristos nu se poate dezice de sine însuși, căci El și-a luat trup din creație, din Maria. În trupul omenesc transfigurat prin înviere s-a înălțat la cer. Este o blasfemie a crede ca Iisus va anihila creația (conform unei interpretări greșite a Ap. Petru). Creația va fi curățită prin foc, nu anihilată.

Inceputul secularizarii s-a produs întai și întai în plan teologic: s-a întamplat când primul reformator radical a spus: „nu sunt taine”. Desigur, seculariazarea și-a gasit un aliat, mai slab e drept, în ambivalența reformei magisteriale, care doar a redus tainele, și le-a micșorat înțelesul sacramental.

Și totuși, deși sacramentalismul ortodox este o mâncare prea tare pentru creștinul reformat radical, există o punte: Iisus. Când creștinul reformat radical va căuta credința dincolo de asentimentul intelectual la anumite adevăruri propoziționale și dincolo de emoționalismul facilitat de artificii retorice și unduiri melodice, încercând mai degrabă să-și împroprieze misterul biblic care afirmă că fiul dinainte de veci al lui Dumnzeu Tatăl este și fiu după trup al Mariei, atunci va întrezări, cu oarecare spaimă, posibilitatea ca adevărul să fi fost sub ochii săi, dar prea mundan ca să fie recunoscut.

„Biserica Ortodoxă românească nu a avut niciodată relaţii constante şi privilegiate cu biserica rusă”

Horațiu Pepine: „Nu există în ultimele secole niciun precedent care ne-ar îndreptăţi să credem că Biserica Ortodoxă românească s-ar putea lăsa cumva sedusă de promisiuni rostite la Moscova, care în plus nu poate separa ortodoxia propriu-zisă de mesianismul rusesc. Problema Basarabiei, ruptă între Patriarhia de la Moscova şi cea de la Bucureşti, nu face la rândul ei decât să sporească răceala care a caracterizat mereu aceste două spaţii, unite doar prin iniţiative personale şi cu totul libere faţă de orice autoritate politică sau eclezială”

http://www.dw.de/biserica-ortodox%C4%83-%C5%9Fi-rusia/a-18363590

Biserica Ortodoxă românească are relații constante cu toți sfinții tuturor neamurilor care i-au dat, prin constanta pomenire a lor la liturghie și în rugăciunile personale ale credincioșilor. Astfel, ortodocșii sunt în comuniune permanentă cu sfinții adormiți, fie proorocii iudei din biserica de sub lege, fie sfinții creștini care au viețuit pe actualele teritorii ale țărilor Siria, Egipt, Turcia, Regatul Unit, Italia etc. Ortodoxia nu are o țară specială la care să se uite cu precădere pentru modele duhovnicești și ale cărei manifestări religioase să le emuleze. În fapt contează mai puțin că Siluan Athonitul a fost de neam rus cât faptul că a ajuns sfânt. Contează mai puțin că Serafim Rose a fost american, cât faptul că a avut o viață înalt duhovnicească.

În opinia mea postmodernitatea și globalizarea permit redescoperirea conștiinței universale a ortodoxiei iar elementul etnic ar trebui subordonat acestei conștiințe.

National Geographic: Reinvierea Bisericii Ruse (de Serge Schmemann)

Un reportaj interesant în Rusia ortodoxiei care renaște, de Serge Schmemann.

Biserica inca nu are o existenta comunitara reala, spiritul ei nu a inviat cu adevarat. „Regimul sovietic era produsul necredintei, dar macar li se permitea adevaratilor credinciosi sa traiasca flacara religiei – spune el. in ziua de azi, ne preocupam mai mult de combaterea «dusmanilor credintei» decat de cainta.“

In 1987 nu existau decat trei manastiri in Rusia; astazi sunt 478

Întreg reportajul: http://www.natgeo.ro/locuri-si-oameni/tari-in-actualitate/8953?showall=1

Serge Schmemann (născut în 12 Aprilie 1945) este jurnalist la International Herald Tribune. Este fiul răposatului preot Alexander Schmemann.

Înmulțirea hristoșilor mincinoși, semn al venirii a doua a lui Iisus

În evanghelia de azi (Matei 24:3-35) Iisus menționează semne ale celei de-a doua veniri a Sa. Ce este foarte interesant este insistența pe ferirea de proorocii și hristoșii mincinoși. Nu avertizează împotriva ateismului sau a altor religii, ci a celor care vin chiar (pretins) în numele Lui. Creștinii să știe deci că există și oameni care cheamă la o credința strâmbă în Iisus, spre rătăcire.

  • Căci mulţi vor veni în numele Meu, zicând: Eu sunt Hristos, şi pe mulţi îi vor amăgi.
  • Şi mulţi prooroci mincinoşi se vor scula şi vor amăgi pe mulţi.
  • Atunci, de vă va zice cineva: Iată, Mesia este aici sau dincolo, să nu-l credeţi. Căci se vor ridica hristoşi mincinoşi şi prooroci mincinoşi şi vor da semne mari şi chiar minuni, ca să amăgească, de va fi cu putinţă, şi pe cei aleşi.
  • Iată, v-am spus de mai înainte. Deci, de vă vor zice vouă: Iată este în pustie, să nu ieşiţi; iată este în cămări, să nu credeţi.

Ortodoxia învață că Iisus este Unul din Treime, Dumnezeu adevărat și Om adevărat, ca ÎNCĂ este OM, ÎNCĂ are trup omenesc, îndumnezeit prin înviere, că este fiu din veșnicie al Tatălui și după trup ÎNCĂ ESTE FIU al Mariei. Biserica Ortodoxă învață că Maria încă ESTE Maica lui Dumnezeu (Fiul) și o numește așa.