Musings (20) – The Only True Reform

Vasile Cugetări ,

The only real reformation is the return to the Church that never reformed because it never erred. All else is continuous deformation, which they call Semper Reformanda.

We’ve got historical perspective. We have erudition. We now know the truth. We have less and less excuses. Myths are being debunked. Let us have the guts to admit that anti-sacramental Christianity is not Christianity. Let us have the audacity to admit that anti-Eucharistic Christ is not Christ.

Let us kick against the pricks, whatever hard it may be to step upon the self pride.

Musings (18) – Sola Scriptura is the single grand transfer of authority from the legitimate Church to the individual (ab)using it.

Vasile general , , ,

Sola Scriptura represents the dissolution of authority into individualism.
Anytime someone claims something, you can square that with (your reading of) Scriptura.
And if it does not fit, it is not Sola. A-HA! Gotcha, Pastor! Scholarship will not save’ya. Charisma will not save’ya. Erudition and charisma is no substitute for legitimate authority.

Sola Scriptura is the single grand transfer of authority from the legitimate Church to the individual (ab)using it.

John Lennon, you are so very outdated. „Power to the people” was invented four hundred (400) years before you, in the melting pot of the Reformation.

Power (to interpret the scripture) to the people! And the people got power indeed.

Now you got it! Now handle it!

Iconoclasm (4) – Iconoclasmul predică inversarea fenomenului cosmic al Întrupării

Vasile Iconoclasm , , , ,

Marea miză a iconoclasmului este să convingă omul că spiritul și materia nu sunt unite, ci se pot despărți și lua separat. Că duhovnicitatea este o chestiune pur abstractă, spirituală, independentă de materie. Că credința este o chestiune de asentiment intelectual. Că Iisus este o ideea abstractă care nu trebuie văzută, care nu are chip, care nu este întrupat.

Iconoclasmul nu neagă doar Întruparea Cuvântului, ci și a omului, căci neagă unitatea firii spiritual-corporale a umanității. Iconoclasmul dorește descărnarea omului, destruparea lui, abstractizarea la esență, adică inversarea fenomenului cosmic al Întrupării. Dacă Cuvântul a luat trup de carne, iconoclasmul ne propune minimalizarea până la obscurizare a dimensiunii corporale a ființării umane și hristice. Închinarea propusă de iconoclasm trebuie să fie numai și numai în spirit, nu și în trup. Se decretează că ce e în trup e ritualic și păgân, și formalism osificiat, și primitivism, și obscurantism, și pre-iluminism, e religie.

Prin neparticipare la închinarea spiritual-corporală holistică a omului, trupul este lăsat deci pradă chipului veacului, fie și un chip cu o formă de etică grosieră de tipul nu bea, nu fuma, nu curvi. Trupul căruia i se neagă participarea ritualică în închinare se dedă la desfrâul materialistic: plonjarea în materialitate, în consum insațiabil, totul sub mască resemantizată secular a conceptului de „binecuvântare” – adică prosperitate. Una din mizele, conștiente sau nu, ale iconoclasmului și anti-ritualismului sacru este desfătarea materialnică a trupului, „binecuvântarea” prosperității. Și nu este o laudă la toți iconoclaștii succesul prosperității materiale occidentale clădite pe principiile Protestantismului?

Care este deci evanghelia iconoclaștilor?

Cugetări (13) – Bobotează

Vasile general

Când Dumnezeu ia fire omenească se deschide calea îndumnezeirii firii omenești, trup-suflet.
Când apele Iordanului îl udă pe făcătorul lor, apele se sfințesc.
Când sângele ce curge de sub spini, din palme și din picioare atinge pământul îl sfințește.

Ceea ce Dumnezeu a sfințit omul să nu profaneze. Să nu profaneze pământul și apele peste care se poartă Duhul Sfânt, și pe care a pășit Dumnezeu în trup.

Cosmosul în care s-a pogorât Fiul Tatălui, făcându-Se Fiu al Fecioarei, nu este profan. Industrializabil. Instrumentalizabil. Să pășim cu cutremur pe pământul pe care s-a pogorât Cel fără de început. Să bem cu sfială apa care a spălat pe Cel fără de pată.

Despre Pungesti, țăranul român ca „purtător al crucii” și cel mai brutal atac din istorie la adresa sa

Vasile general

Drumul țăranului român este un drum al crucii, al troiței, pe care a semănat-o în hotarele viețuirii sale precum a semănat grâul în țarină. Din semănarea grâului culege pâinea cea de toate zilele, și din semănarea troițelor culege pâinea care s-a pogorât din cer.

Avatarul lui Irina BazonRegăsirea frumosului pierdut

Iubiţi ţăranul român, purtătorul crucii!

Pungeşti – cel mai brutal atac din istorie împotriva satului românesc

Motto: „Iubiţi ţăranul român, care este purtătorul crucii!” (Horia Bernea)

Gândindu-mă la ceea ce se întâmplă în Pungeşti – devenit, în perioada aceasta, inima României profunde, căreia, deşi călcată în picioare de forţele de ocupaţie ale Chevron, cu trupele de represiune compuse din jandarmi români plătiţi de poporul român, nu i s-au oprit bătăile, dimpotrivă, bate mai tare că oricând –, mi-am amintit un îndemn pe care ni l-a adresat Horia Bernea şi care iradiază din întreagă sa muzeografie mărturisitoare („muzeografia mărturisitoare se adresează inimii”, spunea marele artist): „Iubiţi ţăranul român, care este purtătorul crucii!”

Ceea ce se petrece la Pungeşti pare a ilustra, mai grăitor decât oricând, legătura dintre ţăranul român şi cruce, legătură ce s-a adâncit şi întărit atât de mult de-a lungul secolelor şi în viforul vremurilor, încât crucea a devenit…

Vezi articolul original 2.557 de cuvinte mai mult