Iconoclasm (4) – Iconoclasmul predică inversarea fenomenului cosmic al Întrupării

Marea miză a iconoclasmului este să convingă omul că spiritul și materia nu sunt unite, ci se pot despărți și lua separat. Că duhovnicitatea este o chestiune pur abstractă, spirituală, independentă de materie. Că credința este o chestiune de asentiment intelectual. Că Iisus este o ideea abstractă care nu trebuie văzută, care nu are chip, care nu este întrupat.

Iconoclasmul nu neagă doar Întruparea Cuvântului, ci și a omului, căci neagă unitatea firii spiritual-corporale a umanității. Iconoclasmul dorește descărnarea omului, destruparea lui, abstractizarea la esență, adică inversarea fenomenului cosmic al Întrupării. Dacă Cuvântul a luat trup de carne, iconoclasmul ne propune minimalizarea până la obscurizare a dimensiunii corporale a ființării umane și hristice. Închinarea propusă de iconoclasm trebuie să fie numai și numai în spirit, nu și în trup. Se decretează că ce e în trup e ritualic și păgân, și formalism osificiat, și primitivism, și obscurantism, și pre-iluminism, e religie.

Prin neparticipare la închinarea spiritual-corporală holistică a omului, trupul este lăsat deci pradă chipului veacului, fie și un chip cu o formă de etică grosieră de tipul nu bea, nu fuma, nu curvi. Trupul căruia i se neagă participarea ritualică în închinare se dedă la desfrâul materialistic: plonjarea în materialitate, în consum insațiabil, totul sub mască resemantizată secular a conceptului de „binecuvântare” – adică prosperitate. Una din mizele, conștiente sau nu, ale iconoclasmului și anti-ritualismului sacru este desfătarea materialnică a trupului, „binecuvântarea” prosperității. Și nu este o laudă la toți iconoclaștii succesul prosperității materiale occidentale clădite pe principiile Protestantismului?

Care este deci evanghelia iconoclaștilor?

Reclame

The Rites of Manhood: Man’s Need for Ritual

metanie

Tradition and ritual are inherent to being human. The most deluded anti-ritualist is the one that forsook the sacred rituals just to unavoidably embrace the rituals of the icon of the age. See Peter Burke’s comment below.

The anti-ritualist denies the unity of man as soul-body, thus the anti-ritualist is a Manichean in disguise, indeed, an iconoclast at large.

A ritual consists of doing something in your mind (and often feeling something in your heart), while simultaneously connecting it to doing something with your body.

When rituals are stripped from our existence, and this fundamental human longing goes unsatisfied, restlessness, apathy, alienation, boredom, rootlessness, and anomie are the result.

The embrace of ritual in the Western World was first weakened by two things: the Protestant Reformation’s movement against icons and ceremonialism and the Enlightenment’s emphasis on rationalism.”

Peter Burke argues, we’ve just replaced old rituals with new ones: “If most people in industrial societies no longer go to church regularly or practice elaborate rituals of initiation, this does not mean that ritual has declined. All that has happened is the new types of rituals—political, sporting, musical, medical, academic and so on—have taken the place of the traditional ones.” But the new rituals – watching sports, attending music festivals, checking Facebook, shopping, visiting a strip club on your 18th birthday — are light on nourishment and do not satisfy.

http://www.artofmanliness.com/2013/12/16/the-rites-of-manhood-mans-need-for-ritual/