Dacă închinarea adevărată este neîntrupată, sau trupul este irelevant în închinare, atunci înseamnă că îngenuncherea este inutilă? Împreunarea mâinilor mai este „în duh și adevăr”? Statul în picioare, la adunările mai vechi, în timpul citirii Scripturii, este o anulare a preceptului „în duh și adevăr”? În definitiv, am putea avea reverență „în duh și adevăr” în timp ce ne rugăm sau ascultăm citirea Scripturii sau cântăm, iar cu corpul putem sta oricum. Poziția Lotus este la fel de legitimă ca statul într-un picior. Baterea din palme la fel cu băgatul mâinilor în buzunar. Că doar inima contează.

Sunt consecvenți cei care acuză pe ortodocși că nu se închină în duh și adevăr cu propria poziție? Sunt aceștia în ADEVĂR? Sau versetul de mai sus e folosit utilitarist-polemic, dar nu consecvent-teologic?