Creștinismul nesacramental este facilitatorul istoric al secularizării. El propune desacralizarea lumii de dragul lui Cristos. Exilează creștinismul în planul valorilor etice, generând combustibilul care a făcut posibil capitalismul. Sacrul ca permeare a materiei de harul necreat este refuzat, propunându-se în schimb un sacru definit ca aderență hotărâtă la norme morale exterioare de tipul poruncilor VI-IX. Credința devine asentiment intelectual și se adresează spiritualului din om și nu omului întreg trup-suflet.

[
Este bine să ne amintim la acest punct că învierea înseamnă învierea trupului. Nădejdea creștină este reunirea sufletului și a trupului la înviere. Trupul acesta (1 Cor 15:53). Dumnezeu s-a arătat în trup (1 Tim 3:16; KJV: God was manifest in the flesh; Ierodiacon D. Cornilescu e foarte sărac teologic: Cel ce a fost arătat în trup). A înviat în trup. S-a ridicat la cer în trup. De aceea Maria este Născătoare de Dumnezeu, este și acuma Maică a Domnului, căci din Fecioară s-a întrupat Dumnezeu Cuvântul, Fiul cel mai înainte de veci al Tatălui. Maria nu a fost mamă surogat pentru pruncul Iisus! Dumnezeu Tatăl nu a închiriat de la o femeie pântecele ca să-i poarte Fiul, ca apoi la înălțarea la ceruri Fiul să abandoneze trupul undeva prin stratosferă, și împreună cu trupul pe cea din care a luat trup.
]

Dar prima poruncă este aceasta: Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău.

Prima poruncă este eminamente ontologică, doxologică și relațională, nu etică.

Să iubește pe Tatăl, pe Fiul și pe Duhul Sfânt.

Și pe cea din care s-a întrupat Fiul, și pe care Duhul Sfânt a umbrit-o, și pe care Tatăl a ales-o mai dinainte de veci. Și după cum Întruparea rămâne, Maica rămâne. Întruparea nu este o realitate trecută, și maternitatea Maicii nu este o realitate trecută.

Și cum poți iubi pe Fiul și să ignori Maica? Cum poți avea relație personală cu Fiul evitând pe Mamă?

Oare mirele e mai cinstit de mireasa care trăiește ca și cum mama mirelului nu ar exista?