Toată Închinarea Noastră Este Prin Icoană

În afara câtorva privilegiați noi nu l-am văzut pe Dumnezeu ca să I ne închinăm direct. Adam L-a văzut umbând prin Eden. Moise L-a văzut pe munte. Și contemporanii lui Iisus au avut privilegiul să vadă Cuvântul cel veșnic în trup. Mai sunt cei care văd lumina harului, energiile necreate ale lui Dumnezeu.

Dar pentru cei mulți Dumnezeu a rânduit ca să ne apropiem de El prin intermediari. Legea lui Moise a fost un intermediar. Cortul a fost un intermediar. Templul a fost un intermediar. Rânduiala tipiconală de la Templu era un intermediar. Preotul de Templu era un intermediar.

Și, în sfârșit, întreg cultul creștin este un intermediar, prin care omul poate să se apropie de Dumnezeu, și să I se închine Lui.

Creștinii urmași ai reformei radicale acceptă ca intermediari Biblia, adică cuvântul scris. Prin scrierile Bibliei Îl cunoaștem pe Dumnezeu. Mai sunt acceptați ca intermediari cei care predică Biblia. Mai sunt acceptați ca intermediari cântecele, imnurile și poeziile. „Să ne închinăm lui Dumneeu prin cântare” se spune.

Fiind ființe create, întrupate și mai ales lipsiți de sfințenie, nu avem o relație imediată, nemediată, nemijlocită cu Sfânta Treime.

Cuvântul scris, împreună cu cel cântat intermediază închinarea nostră, creând în mintea și sufletul nostru o ideea despre cine și cum ar fi Dumnezeu. Aceste medii intermediare au deci rolul de icoane, adică prin ele intuim și avem acces „în ghicitură” la Cel ce este dincolo de ființă.

Pe lângă ceea ce este acceptat ca icoană în reforma radicală, ortodoxia a „inovat” și intermedierea vizuală, pictată. Dar Ortodoxia nici măcar nu a inovat de nuovo. O oarecare intermediere vizuală a existat și în Biserica cea de sub lege, adică cultul iudaic de până la Hristos. Același Dumnezeu trinitar a poruncit reprezentări vizuale din care cea mai evidentă este cea a heruvimilor de pe Chivot.

Ortodoxia a dus la consecința logică ceva ce Dumnezeu a inițiat: dacă sub lege Dumnezeu nu avea alt chip decât cel abstract al cuvintelor Legii, în vremea harului, după Întrupare, Dumnezeu Cuvântul poartă chip vizibil pentru ochi. „Ceea ce am văzut cu ochii nostri” spun apostolii. Interdicția reprezentării lui Dumnezeu este ridicată de Însuși El, care „se reprezintă” pe sine vizual prin sălășluirea în pântecele Maicii Sale. În lumina întrupării devine absurd a refuza să-l reprezentăm cu chip uman pe Dumnezeu Cuvântul, de vreme ce Dumnezeu Cuvântul a luat chip uman, a înviat în trup și S-a înălțat la cer în trup, ba chiar va reveni în trup, astfel încât orice ochi îl va vedea.

Ortodoxia a făcut un lucru de bun simț și cu totul obișnuit: Dumnezeu făcându-se și văzut, Biserica a insistat să-L păstreze văzut. Icoana pictată este o mărturie continuă a Întrupării. Iar faptul că unii își lipesc buzele de vizibilul imaginii nu este cu nimic mai spectaculos sau idolatru decât faptul că alții își lipesc buzele de invizibilul sunetelor (cântări, imnuri, predici).

Iar dacă icoana vizibilă a lui Iisus mărturisește fără de tăgadă Întruparea, atunci ce mărturisește peretele alb?

Anunțuri

3 gânduri despre &8222;Toată Închinarea Noastră Este Prin Icoană&8221;

  1. IOan4: 23 Dar vine ceasul, şi acum a şi venit, când închinătorii adevăraţi se vor închina Tatălui în duh şi în adevăr; fiindcă astfel de închinători doreşte şi Tatăl.

    24 Dumnezeu este Duh; şi cine se închină Lui trebuie să I se închine în duh şi în adevăr.”

  2. ,,…atunci ce mărturisește peretele alb?,, nimic nu mărturisește sau ,,sărăcia,, specifică trăirii intelectuale, pur logic-liniar. Cine ar crede că fotografia tatălui meu de trup s-ar putea numi idolatrie? De ce am poza lui în casa mea, la loc de cinste? Pentru că-l iubesc, chiar dacă nu-l mai văd cu ochii cărnii. ,,Față către față,, scapă celor care refuză să nu se împiedice de interpretările minții reci. Nici un om nu are în loc de față un spațiu alb ca peretele, sau mă înșel? Glumesc. Așa văd eu: fața are un rol excepțional… aici sunt concentrate cerurile superioare din om… puterea dumnezeiască prin mintea/gândirea omului, puterea Lui de vorbire prin om, ochii-ferestrele sufletului în care vezi întunericul sau lumina dinăuntru, reflectate și-n afară. Iar trupul, prin puterea de faptă arată ceea ce se petrece cu adevărat în mintea cuiva, aici pe pământ. Fața este necesară în comunicare, în relații… așa cum Sfânta Treime e Una, dar Întreită ca Persoane distincte, fără a se confunda una cu cealaltă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s