Carte: Punti de dialog intre Traditia Ortodoxa si Traditia Evanghelica

Luna aceasta (aprilie 2016) a apărul cartea Punti de dialog intre Traditia Ortodoxa si Traditia Evanghelica la Editura Imago Dei.

Printre autorii de eseuri încluși în această lucrare se află pr. Ioan Sauca (director al Institutului Ecumenic din Bossey), pr. Vasile Mihoc (profesor în cadrul Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Andrei Şaguna” din Sibiu), Emil Bartoș (conferențiar la Facultatea de Teologie Baptistă a Univ. București), Otniel Bunaciu (președinte Uniunea Baptistă din România), fr. Andrew Louth (Professor in the Department of Theology and Religion and Orthodox chaplain at the University of Durham in Durham, England), pr. Stelian Tofana (profesor Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca).

punti-de-dialog

Cartea „Punti de dialog intre Traditia ortodoxa si Traditia evanghelica” prezinta reflectiile edificatoare ale unei serii de seminarii tinute la Institutul Ecumenic din Bossey, Elvetia. Aducand impreuna teologi si lideri ai Bisericii dintr-o sfera larga de Biserici evanghelice si ortodoxe, intalnirile lor au scos la iveala nu doar diferentele oneste, dar si unele afinitati remarcabile.

Temele analizate in aceasta carte includ natura mantuirii, rolul si locul Scripturii, natura si scopul Bisericii, precum si ce inseamna sa fii om. In acest volum, participantii recunosc impactul personal profund pe care l-au avut discutiile de la Bossey si acesta va constitui un stimulent pentru viitoarele discutii teologice intre doua traditii de o mare importanta teologica si demografica.

Cât de biblică este rugăciunea „Născătoarea” către Mama lui Iisus?

Copil fiind am fost învățat, probabil de bunica Maria, trei rugăciuni: Tatăl Nostru, Născătoarea și Îngerașul.

După o întrerupere de peste o decadă am reluat obiceiul rugăciunii și către Mama lui Iisus. Mi-a luat ceva timp să-mi dau seama că o mare parte din această rugăciune este compusă din versete biblice.

O redau mai jos in forma care mi-a fost transmisă în familie:

Născătoare de Dumnezeu
Fecioară,
Bucură-te ceea ce ești plină de har [Luca 1:28]
Marie,
Domnul este cu tine [Luca 1:28]
Binecuvântată ești între femei [Luca 1:28, Luca 1:42],
Binecuvântat este rodul pântecelui tău [Luca 1:42]
Căci ai născut nouă pe Hristos
Mântuitor și izbăvitor sufletelor noastre,
Preasfântă Fecioară,
Maica Domnului din cer [Luca 1:43],
Roagă-te pentru noi păcătoșii,
Acum și-n ceasul morții noastre.
Amin

Încerc să îmi dau seama care ar fi obiecțiile creștinilor evanghelici (neoprotestanți) față de această rugăciune.

Dacă unul din evanghelicii care cunosc Biblia în amănunt inclusiv aceste versete ar avea șansa să o întâlnească pe Maria, ar putea fără ezitare să spună și ei în cuvinte 100% biblice:

Maica Domnului [Luca 1:43]
Bucură-te ceea ce ești plină de har [Luca 1:28]
Domnul este cu tine [Luca 1:28]
Binecuvântată ești între femei [Luca 1:28, Luca 1:42],
Binecuvântat este rodul pântecelui tău [Luca 1:42]

Și evanghelicii, fiind calcedonieni, nu ar avea nici o problemă în a o numi pe Maria Theotokos, adică Născătoare de Dumnezeu.

La partea cu „Fecioară” s-ar opri, căci ei cred că Maria nu a rămas fecioară și după naștere.

Evanghelicii nu ar putea să spună nici „Roagă-te pentru noi păcătoșii, Acum și-n ceasul morții noastre”, căci ei cred (în context polemic cu bisericile vechi) că doar Iisus este mijlocitor între oameni si Dumnezeu [Tatăl].

Trecând peste obiecțiile de mai sus, un evanghelic ar putea teoretic să rostească cu conștiința teologică împăcată o parte semnificativă a rugăciunii Născătoarea:

Născătoare de Dumnezeu
Bucură-te ceea ce ești plină de har [Luca 1:28]
Marie,
Domnul este cu tine [Luca 1:28]
Binecuvântată ești între femei [Luca 1:28, Luca 1:42],
Binecuvântat este rodul pântecelui tău [Luca 1:42]
Căci ai născut nouă pe Hristos
Mântuitor și izbăvitor sufletelor noastre.
Maica Domnului [Luca 1:43] din cer
Te fericim toate neamurile [Luca 1:48]
Amin

Evanghelicii au expresia „să mijlocim în rugăciune pentru fratele/sora” deci și ei cred că un om se poate ruga pentru alt om lui Dumnezeu Tatăl sau lui Iisus.

Dacă în practica evanghelică putem ruga un om (pastorul, soțul/soția, prietenii) să se roage pentru noi, sau pentru altcineva, și știind din gura lui Iisus că „Dumnezeu nu este un Dumnezeu al celor morţi ci al celor vii.” (Matei 22:32), de ce un om viu (Maria) nu se poate ruga pentru alt om (eu, sau altul)? Eu am reușit să identific un singur răspuns posibil: Evanghelicii a priori nu au conceptul de sfinții vii în prezenta Sfintei Treimi care se roagă pentru noi și cărăra noi ne putem ruga exact cum rugăm pe pastor să se roage pentru noi. Asta înseamnă că indiferent de argumentație (sau lipsa ei) există un fiat teologic, un tabu prin care evanghelicii știu că așa ceva nu se face.

Este și experiența mea de fost evanghelic: în mod curios, odată cu „acceptarea lui Isus ca mântuitor personal” în chip neoprotestant de către un creștin ortodox tot universul teologic se reclădește de cele mai multe ori inconștient. Prin această reclădire a universului teologic se întâmplă pe parcurs o îndepărtare constantă de Maria, care în timp ajunge o străină.

Creștinii ortodocși, pe de altă parte, se identifică cu ucenicul Ioan, căruia Iisus îi spune: „Iată mama ta!”. Cu dragoste și afecțiune filială, dar și cu evlavie și respect față de calitatea de a fi Mamă a lui Dumnezeu (Fiul), creștinii aflați în continuitate cu ucenicul iubit o numesc pe Maria: Maica Domnului (apelativ biblic), Măicuță Sfântă ș.a.

Aceste gânduri sunt prilejuite de apropierea sărbătorii Adormirii Maicii Domnului.

Evanghelicii şi balonul imobilar american

Traducere din articolul NYTimes Blogs Houses of God: Did Evangelicals Curb the Housing Bubble?

Un nou studiu efectuat de Christopher W. Crowe, economist al Fondului Monetar Internaţional, a constatat că în cursul ultimelor două creşteri puternice ale locuinţelor (housing booms) din Statele Unite regiunile cu un grad ridicat de prezenţă al evanghelicilor au cunoscut creşteri mai mici ale preţurilor şi volatilitate mai redusă decât în regiuni similare, cu mai puţini rezidenţi Evanghelici.

Motivul pentru a lua în considerare acest aspect este mai mult decât un simplu capriciu de statistică: creştinismul conservator învaţă că Dumnezeu deţine toate posesiunile lumeşti, spune domnul Crowe. În practică, acest lucru înseamnă că lăcomia nestăvilită şi frenezia speculativă sunt considerate ca nedorite în comunitatea evanghelică.