creștinul și ateul sunt oameni

Eu aș renunța la dihotomia „eu versus ei”. Atei versus creștini, etc. Axioma cu care lucrez eu este că FIECARE om este religios, adică are un sistem de credințe cu care „lucreză”. Ar trebui să nu o pun în formă axiomatică, dar e relativ simplu de demonstrat, dacă nu e evident pentru oricine. A nu avea sisteme de credințe înseamnă a fi un automat logic: TOATE procesele noastre mentale ar trebui să fie lanțuri de decizie bazate pe premise adevărate și pe raționamente matematice. Adică am fi niște roboți biologici, nu de ăștia metalici și tehnologici. Acuma eu cred că fiecare om se vede ceva mai mult decât un roboțel prederminat. Orice om, chiar și cel mai behaviorist ateu ține la iluzia liberului arbitru. Chiar dacă în metafizica lui nu poate să creadă în vreo libertate, căci crede axiomatic doar în materie și procese complet naturale, deci descriptibile științific, el se ancorează în iluzia auto-asumată că este oarecum liber, pentru că vede că se comportă ca și cum ar fi liber.

De asta eu nu cred în ateismul tare, și cred că nici ateii nu pot crede prea multă vreme în ateismul tare, căci este insuportabil. Este unlivable. Să ști că fiecare decizie și fiecare mișcare este predeterminată complet de stările precedente plus inputurile senzorile și alți parametri. Un sistem pe de-a-ntregul determinist este insuportabil, și atunci orice ateu se mângâie măcar cu iluzia auto-asumată a liberului arbitru, dar despre care știe că în realitate nu există, căci noi și cosmosul suntem una. Materia organizată superior rămâne materie.

Eu nu am nimic personal cu ateii. Eu cred pe bune în realitatea obiectivă a liberului lor arbitru. Eu nu cred că sunt sclavi automatoni raționali, ci sunt la fel de oameni precum este oricine altcineva. Dar ei trăiesc, la fel ca orice alt om, închiși în zidurile propriilor constructe metafizice și sisteme axiomatice cărora le sunt sclavi. Există o sclavie a creștinului, căci el e obligat să trăiască în universul axiomatic definit de revelația lui Dumnezeu și există o sclavie a ateului care e obligat să trăiască în universul axiomatic auto-impus. Creștinul nu este în vreo poziție superiară ontologic, și nu are merite în ce privește credința, dacă are credință. Credința este dar, revelație, nu poate fi câștigată strict prin procese raționale cum vor ateii și chiar și creștinii să o câștige. Totuși, calea spre credință este pavată cu smerenie, cu opusul dorinței și poftei de autodeterminare și autonomie, opusul poftel de demiurgism. Și la ce renunță omul mai greu decât la auto-determinare? Și ce îi este mai greu să recunoastă omului decât că s-a înșelat, că și-a țesut un cocon de iluzii din spatele cărora a concluzionat că nu este Dumnezeu, sau, mai rău, a plăsmuit un Dumnezeu și un Cristos fals, după mintea lui, cum fac mulți?

Creștinilor nu le e frică de logică, rațiune, știință. Cum ar putea să le fie frică de știință când noi credem că ADN-ul este urmarea voinței FIAT a lui Yahweh? Cum am putea să ne fie frică de logică când în primele șapte secole teologia creștină a încorporat în ea tot ce aveam mai bun de oferit adevărului filosofia greacă și antică?

Reclame

uvertura ateistă

Dear evolutionists friends, it’s not my fault I am religious.

Do not blame me for being religious. Blame evolution for wiring in my brain such a stupid and irrational thing as religious longings and thoughts. I am a helpless victim of the forces of evolution, I am wired to be like this and I cannot escape my own genes. My selfish genes that still have a grip on my reasoning power.


Noi nu gândim ceea ce dorim să gândim ci suntem pe de-a-ntregul determinați de stările anterioare. Suntem robi condiționărilor materiei, mișcării atomilor. Noi nu putem să ne opunem ca atomii creierului nostru să se miște altfel decât să mișcă. Liberul arbitru este o metaforă, nimic din ce există absurd în acest univers nu este liber ci determinat de forțele fizice, chimice și alte forțe descrise de știință. Omul este un roboțel interesant, dar roboțel. Conștiința este un epifenomen interesant dar în final cu totul naturalist și determinat de strucutra noastră chimică și de interacțiunile dintre atomii și particulele componente. Toate visele, dorurile, iubirile și urile noastre nu sunt decât niște reacții, percepții ale creierului, bazate pe tot felul de substanțe care se secretă și care dau aceste iluzii atât de reale. Nimic nu e veșnic, aici se termină totul, suntem o sumă de atomi care se va dezintegra de unde s-a adunat. Așa cum sublim spunea Lawrence Krauss, „stelele au murit ca noi să putem trăi”, iar noi la rândul nostru vom intra în neființă, care este de fapt doar o rearanjare evolutivă a materiei care vremelnic s-a adunat să formeze o entitate numită Vasile Tomoiagă. Să mâncăm și să bem căci mâine atomii noștrii vor trece mai departe în alte stări și posibil în alte entități „vii” în grandiosul marș al evoluției.

I want a girl (Just like the girl)

I Want a Girl (Just Like the Girl)
(Harry Von Tilzer, William Dillon)

When I was a boy my mother often said to me,
Get married boy and see,
How happy you will be.
I have looked all over, but no girlie can I find,
Who seems to be just like the little girl I have in mind.
I will have to look around
Until the right one I have found:

cho: I want a girl
Just like the girl who married dear old Dad.
She was a pearl
And the only girl that Daddy ever had;
A real old fashioned girl with heart so true,
One who loves nobody else but you,
Oh I want a girl
Just like the girl that married dear old Dad.

By the old mill stream there sits a couple old and gray
Thgough years have rolled away
Their hearts are young today.
Mother Dear looks up at Dad with love light in her eye
He steals a kiss, a fond embrace
While evening breezes sigh,
They’re as happy as can be,
So that’s the kind of love for me,

Cum să faci dintr-un îngeraș un cartof de canapea

Se ia o soție, respectiv un soț.

Înainte sau după sau în timp ce se face carieră.

După ce s-a făcut carieră și nu a împlinit, toarnă un copil.

Se lasă la cald 9 luni după care se naște la privat.

Se aranjează o cameră cu totul la suprapreț, că așa-s chestiile de bebe. Că-s de bebe.

În prealabil, cuplul, sau soții, sau familia, și-au luat un apartament cu două sau trei camere, sau o casă mai la periferie. Și mobilă, frumoasă, nouă, pe credit. Și covoare. Și de toate.

Când vine bebe toată casa e pregătită, și e frumoastă, și e lună.

Bebe crește. Mama revine la job. Tata are job. Creditele continuă, de bani e nevoie. Și dă-i. Și muncește. Și bebe crește. Și începe să umble. Și să fie curios. Și să strice. Tot. Da. Tot. Sertare. Scris cu cariocă sau cu supă pe pereții albi. Spart vaza, sau scos pământul cu tot cu floare. Tras de cablul de la laptop. Împrăștie și rupe jucării chinezești de unică folosință de la Auchan. Sau scumpe de la magazinul de copii fițoși. Pentru el e totuna.

Și mama se enervează. Că ea lucrează. Și tata e obosit. Și ei nu au chef să tot strângă.

Și bebe crește. Și face doi ani.

Și tata n-are curte, că așa a făcut constructorul casa de la periferie. Iar blocul nu are curte. Și parcul e departe. Și mama se plictisește în parc veghind bebele. Și tata trebuie să vadă un meci.

Așa că cei doi părinți grijulii caută o soluție. O tabletă. Un joc pe calculator. Un televizor în camera copilul. Toată ziua Minimax. Sau Disney Junior. După aia Disney. Si MTV. Toate la timpul lor.

Și așa setea de joacă și de explorare a lui bebe este canalizată spre canalele TV. Sau spre jocurile de pe tabletă.

Și bebe nu mai vrea să se joace cu mami când mami e plictisită. Că sunt desene. Sau un joc interesant, pe care tati i l-a cumpărat, să se ostoaie când se uită el la meci. Și nici tati nu are pe cine duce la plimbare, că bebe are de văzut desene. Sau nu vrea să ducă pe bebe la plimbare, că e obosit după o zi la birou și berea e îmbietoare lângă telecomandă.

Și bebe crește. Și face o facultate. Și se căsătorește. Și își ia casă la periferie. Și face un bebe. Și îi cumpără TV în cameră.

țăranii sunt proști

Cineva să le spună țăranilor că produsele lor merită de două-trei ori prețul celor vândute de corporații.

Că la corporație avem pe lângă produse și otrăvurile aferente: îngrășământ chimic, arome identic naturale, coloranți artificiali, potențioatori de aromă.

Țăranul ce vinde merele urâte la juma de preț față de corporația ce le vinde scump pe cele pompate artificial e prost.

Să le explice cineva.

Până nu mor toate vacile țăranului și sunt înlocuite cu vaci furajate cu otravă.

cum mă împrumut fără să vreau

Taxele pe care le plătim noi cu conștiinciozitate și constrângere sunt, de fapt, printre altele, rata lunară pe care ROMÂNIA o achită creditorilor. Adică ROMÂNIA (de fapt eu, românul, și tata, și tu, și toți) ia credit de la FMI, Banca Mondială, BCE, și apoi tot EU ROMÂNUL (și TU) plătim rata lunară. Fără crâcnire. Statul se împrumută fără să întrebe în numele meu și al tău, și apoi ne ia din venituri fără să întrebe și dă înapoi datoria.

It’s that simple.

Nu, să nu ne intereseze politica. Să fim anarhici.

roar

Dumnezeu (sau evoluția) a dat leului coamă, și leoaicei nu i-a dat. (Deci ori Dumnezeu, ori evoluția, nu crede în ideologia corectitudinii politice și a egalitarismului eliminator de diferențe). Mi se pare foarte fascinant că leul nu pare deloc interesat de eliminarea aceastei diferențe cu un Gilette Mach 3.

Desigur, mai există posibilitea ca coama să fie un element absurd, fie plantat de Dumnezeu într-o clipă de neatenție, fie de evoluție, care știm prea bine că e tâmpă și nu are intenționalitate a priori.

ce-am avut și ce-am câștigat

La început omul avea toată grădina în afară de fructele unui pom.

Azi sunt oameni ce au Fortune 500 și alții ce au … murit de foame, sete, boală, singurătate, depresie.

due to poor practices in harvesting, storage and transportation, as well as market and consumer wastage, it is estimated that 30–50% (or 1.2–2 billion tonnes) of all food produced never reaches a human stomach (imeche.org)

And they are calling this civilization …

folclor

Fie aprecim și rezonăm cu folclorul locului în care ne-am născut, fie apreciem muzica veacului. Adică în general pop-ul american. Sau clonele lui.

Da, mai e opțiunea cu muzica cultă, dar să recunoaștem, întâi ne-am născut unde ne-am născut, apoi am călătorit la Viena sau Leipzig.

(Iar muzica religioasă nu are curajul în general să acopere onest diversitatea experienței și dorurilor spiritului uman. Adică are un mare potențial ipocrit.)