Cum îşi văd locuinţa clujenii

  • De calitate, la un preţ acceptabil
  • Aproape de biserică
  • La minim 1 km de mall
  • Bucătăria să fie mare
  • Să aibă mai multe debarale

Sursa: Studiu Impact D&C şi Ziua de Cluj.

Într-un alt articol ZdC ni se spune că „Nu vor lipsi bisericile, spaţiile comerciale, spaţiile de birouri sau parcurile de joacă.”

Mi se pare normal. Românii fiind (încă) un popor foarte religios, primul din UE parcă în ce priveşte frecventarea bisericii, este clar că o companie ce face un cartier întreg nu îşi poate permite să nu se gândească şi la acest aspect.

Felicitari Ai Castigat Phishingul Cel Mare

Acum câteva zile am primit anunţul tombolei. Azi deja am câştigat. Fără să particip.

From: tombola@rzb.ro
To:
Date: Tue, 21 Jul 2009 07:35:24 +0300
Subject: Felicitari Ai Castigat Premiul Cel Mare

Felicitari ,

Sunteti fericitul castigator al premiului in valoare de 50000 EURO extras la data de 20 iulie 2009.
Pentru a intra in posesia premiului aveti atasat la acest e-mail fisierul pentru verificare si creditare a premiului.
Premiul dumneavoastra va fi creditat in contul dumneavoastra Raiffeisen in urmatoarele 24 de ore dupa verificarea contului online.

Va multumim

Dacă primiţi ceva similar, ştergeţi repede şi în nici un caz nu le trimiteţi datele personale prin acel fişier ataşat!

Atenţionare Reiffesen phishing şi pe site-ul băncii.

Blogul discromat a depăşit 100.000 de accesări

ishihara10 Blogul meu Sunt discromat şi vreau şofer a depăşit zilele astea numărul de 100.000 de vizite. Cele mai vizitate 5 postări sau pagini sunt (titlu respectiv număr accesări):

Planşele Ishihara, setul de 24 30,442
Planşele Ishihara, setul de 38 8,123
Monica Pop 4,734
Memoriul 3,732
definiţii şi explicaţii 3,089

Are o medie de 170 de vizite pe zi, fiind din câte ştiu eu singurul loc din online-ul românesc unde se pot consulta (şi învăţa :D) planşele Ishihara. De altfel majoritatea informaţiilor sunt inedite în limba română, fiind disponibile pe internet doar în engleză.

Blogul are 58 de postări, 8 pagini şi 450 de comentarii. A fost lansat în iunie 2007, la mai bine de un jumătate de an după ce un medic de la Policlinica CFR Cluj m-a declarat inapt şofer.

America, Obama, criza financiară şi ţâncismul

Am citit azi un articol semnat Traian Radu Ungureanu despre America, Obama şi (mai ales) criza financiară: Mesia e mic (şi nu se pricepe la nimic). De la ridicarea uraganului crizat am încercat să mă dumiresc pe ici pe colo ce anume l-a cauzat (refuzând desigur naivitatea acceptării „soluţiei” conspiraţioniste). Articolul lui TRU este singurul care a reuşit să înceapă să facă lumină, explicând cu uşurinţă concepte precum CDS (Credit Default Swaps) şi alte ingrediente ale festinului ce au dus la intoxicarea reţelei financiare globale.

Am avut parte desigur şi până acuma de explicaţii blogheristice (de fapt, comentarii isterice) la politicilor greşite ale lui Obama. Diferenţa dintre articolul de mai sus şi unele din cele din urmă este că TRU se adresează intelectului şi estelalte oripilării. Ori oripilândui-mă nu ies nici mai câştigat (tot prost rămân, că nu înţeleg ce se întâmplă) nici mai optimist, vorba lui Pleşu (parcă, sorry, nu am link).

Aş spune că faza oripilistă corespunde perioadei ţânciste a unei persoane (nu m-a ocolit nici pe mine). Unii însă refuză să crească. Tâvălindu-se pe jos isteric.

Pe net totul e gratis

crestini.com

Oare unde or fi găsit cei de la crestini.com poza pentru articolul cu Ioan Pănican? Beats me, probabil că pe net pe undeva …

Update: imaginea e prima la căutare google după Ioan Panican. Nici nu au trebuit să muncească prea mult.

Imaginea se putea folosi gratuit, nu-i problemă, că doar licenţa care o folosesc pe flickr este permisivă: Atribuire-Necomercial-Fără Opere Derivate. Ce au uitat ei este atribuirea. Adică să zică pe undeva că imaginea e făcută de cineva în carne şi oase.

Cuvintele licenţă, drept de autor, proprietate intelectuală mai au până să intre în vocabularul comun. Dar de la cei care vor sa facă jurnalism avem alte pretenţii. Mai ales dacă sunt şi creştini (evanghelici).