Poza mea (licenta CC-BY-NC) cu palatele tiganesti a fost preluata de gandul.info (ieseanul). Nu numai atat dar cica „COPYRIGHT © 2003-2007 PubliMedia International SA”. No kiddin’.
furt
Mi-a fost furat scuterul în noaptea dintre 14 şi 15 august. Aprilia Scarabeo 49cc, culoare gri
S-a furat scuter Aprilia Scarabeo 49cc, nr. înmatriculare Cj-N 2821 în noaptea de 14-15 august 2009 din faţa scării blocului.
Nu era legat (deşi aveam două lanţuri) şi nici ghidonul blocat. Mă bazam că e zonă locuită, luminată, cu taxiuri care stau noaptea acolo.
Îl aveam de un an şi 3 luni.
Faţă de pozele de aici am mai pus oglindă şi pe dreapta, nu seamănă cu cea din stânga.
Era julit bine pe dreaptă, că au căzut de două ori cu el, înainte de cumpărare şi apoi cineva la un service.
Nr. identificare:
ZD4SCA0103S006130
Cod serie motor: ABA / 3029342
Culoare: Gri
Semne distinctive: partea din dreapta (ghidon şi cutie spate) zgâriate puternic, în urma a două căzături (nu eu). Manetă frână dreapta îndoită (tot de la căzături).
Cum se spune în popor, dă Doamne mintea românului de pe urmă. Aşa că:
Masuri de prevenire a furturilor de motociclete Continuă lectura
Pe net totul e gratis
Oare unde or fi găsit cei de la crestini.com poza pentru articolul cu Ioan Pănican? Beats me, probabil că pe net pe undeva …
Update: imaginea e prima la căutare google după Ioan Panican. Nici nu au trebuit să muncească prea mult.
Imaginea se putea folosi gratuit, nu-i problemă, că doar licenţa care o folosesc pe flickr este permisivă: Atribuire-Necomercial-Fără Opere Derivate. Ce au uitat ei este atribuirea. Adică să zică pe undeva că imaginea e făcută de cineva în carne şi oase.
Cuvintele licenţă, drept de autor, proprietate intelectuală mai au până să intre în vocabularul comun. Dar de la cei care vor sa facă jurnalism avem alte pretenţii. Mai ales dacă sunt şi creştini (evanghelici).
Puţină plagiere în eseul „Evanghelizare în postmodernism”
Citiţi concluzia eseului lui Adi Stirbu de pe MediaCBEE Evanghelizare în postmodernism şi apoi citiţi recenzia mea la cartea Mesia de N.T. Wright.
O să observaţi că respectiva concluzie este formată din combinarea citatelor pe care le-am dat la sfârşit în recenzie (marcate ca atare). În eseul de pe MediaCBEE nu apare ca citat, şi nici N.T. Wright nu e trecut la bibliografie.
Naşpa. Eseul pare totuşi lucrat (la prima vedere, cel puţin).