Foaie verde grîu mărunt
Cîte flori sunt pe pămînt
Toate merg la jurămînt.
Numai spicul griului
Şi cu viţa vinului
Şi cu lemnul Domnului
Zboară-n naltul cerului
Stau în poarta raiului
Şi judecă florile
Unde li-s miroasele.
(vers popular semnalat de Lucian Blaga)
Dacă mândria ar avea același efect ca alcoolul, noi cei neprihăniți am fi mai tot timpul în comă.
Grigore Leșe: „Doina, horea în grumaz, e veche de când lumea, însă nu se poate tăgădui faptul că melosul ei aminteşte de cântarea liturgică psalmodiată de sorginte bizantină: interiorizată, profundă, transcendentă. Ritmul tânguit şi prelung al horii în grumaz, textele lungi şi repetitive dau senzaţia de curgere perpetuă, de înălţare şi coborâre, de moarte şi renaştere, de despărţire şi regăsire, de drum sinuos şi zbor nesfârşit.”
Sorin Dumitrescu: „Leşe ne vine dinspre Biserică. Specialiştii zic că folclorul se trage din neolitic, din imemorialele şi misterioasele songuri începătoare de lume. Biserica reprezintă însă o voie divină de dinainte de Facere, rânduită să fie lumii temei ascuns. Cântarea lui Leşe este străveche şi învaţată cât Biserica. Nu este nici folclorică, nici etno, nici populară, nici sacrală; este de sorginte liturgică, împărătească şi vizibil religioasă. Un fel de stranie vorbire cântată, care psalmodiază laic doine şi hore. Leşe este primul care rebranşază cântecul ţărănesc la adevărata lui sursă. Tot ce cântă are solemnitatea sobornicească a credinţei îmbisericite. La el, ˝folcloristica˝ muzicilor de la ţară îşi vine în fire şi redevine cântec veşnic şi iute transhumant. În estul nostru sălbatic, de doinitori bronzaţi şi countri dolănescieni, Leşe se mişcă – pe fâşia dintre trăire şi teorie – hieratic, mohorât şi precis ca un pistolar transilvan. Rostul lui este simplu: să amintească pe viu românilor cum se cântă româneşte. În faţa năvălitorului kitsch stă singur, vrednic şi neverosimil”.
Trimăs-o-mpăratu’ carte,
Trimăs-o-mpăratu’ carte
La fetile di pă sate
Să nu-și facă rochii-n flori,
Să nu-și facă rochii-n flori,
Că nu le rămân feciori,
Să-și facă rochii mierâie,
Să-și facă rochii mierâie,
C-o murit feciori o mie.
Împărate, împărate,
Împărate, împărate,
Cum le-m face nu te bate
Drăgutele-s tinerăle,
Drăgutele-s tinerăle,
No știu rândul la oțăle,
La oțăle, la focuri,
Da știu rându’ la pluguri.
La oțăle, la focuri,
Da o ști rândul la pluguri.
(sursa)
Omul are prostul obicei de a se iubi pe sine însuși.
Chiar și atunci când visează la marea iubire, ceea ce speră el în ascuns este că acea mare iubire îl va iubi așa cum dorește el. Este narcisismul căutării sinelui propriu în altul/alta. Nu căutăm pe altul pentru el însuși, ci pentru nevoia noastră de el. Facem din celălalt un idol, o icoană a propriilor vise, frustrări, speranțe, neîmpliniri, și avem așteptarea ca celălalt să se conformeze nevoilor și poftelor noastre dinainte stabilite. Astfel relațiile umane devin devoratoare, omorând pe celălalt prin reducerea lui la forma lipsurilor noastre pe care celălalt ar fi dator să le împlinească.
Nu suntem capabili să iubim continuu decât participând continuu în misterul iubirii Sfintei Treimi, prin împărtășirea cu Sfânta Treime, prin taina Euharistiei unde îl primim pe Hristos, care e nedespărțit de Tatăl și de Sfântul Duh.
Divorțul este un eșec al comuniunii cu Sfânta Treime. Sfânta Treime este antiteza plenară a oricărei facțiuni, a oricărei partide, a oricărui egoism, a oricărui divorț ontologic. Divorțul este o icoană a „divorțului” lui Lucifer care a dorit să iasă din comuniunea cu Sfânta Treime. Divorțul este o icoană a trădării lui Iuda care a dorit să iasă din comuniunea cu Hristos și cu apostolii.
Suntem nefericiți pe măsură ce ne iubim pe noi înșine în celălalt.
Self-gratification is the religion most people believe in, and it tends to cost a lot of money practicing it.
The purpose of true religion is to break free with this self-centeredness wich never delivers what it promises. Self-gratification gratifies the self in smaller and smaller drops as we follow it. True religion is an invitation to break free out of ourselves. It is an invitation to gravitate around the Holy Trinity, where love and communion and other-centeredness has its root.
Perpetua insațiabilitate a poftei și perpetua insatisfacție ce urmează invariabil satisfacerii poftei arată efemeritatea fericirii definită ca împlinire a poftelor.
Cea mai bună educație spre fericire pe care părinții o pot da copiilor este învățarea ascezei nedoririi, a nepoftei.
Satisfacerea poftelor și urmărirea satisfacerii acestora, chiar invocând asistență divină pentru „binecuvântare” înțeleasă ca prosperitate este rețeta sigură pentru nefericire, de același fel cu nefericirea părinților noștri Adam și Eva după satisfacerea poftei gustării fructului oprit.
The universal language of faith, common to men and angels, felt with the spirit and with the heart.
Vjeruju vo jedinago Boga Otca, vsederžitelja, Tvorca nebu i zemlji, vidimim že vsjem i nevidimim.
I vo jedinago Gospoda Isusa Hrista, Sina Božija, jedinorodnago, iže ot Otca roždenago prežde vsjeh, vjek; svjeta ot svjeta, Boga istina ot Boga istina, roždena, ne sotvorena, jedinosuščna Otcu, imže vjsa biša.
Nas radi čelovjek, i našego radi spasenija, sšedšago s nebes i voplotivšagosja ot Duha Svjata i Mariji Djevi i vočelovječšasja.
Raspjatago že za ni pri Pontijstjem Pilatje, i stradavša i pogrebena.
I voskresšago v tretij den po pisanijem.
I vozšedšago na nebesa i sjedčašča odesnuju Otca.
I paki grjaduščago so slavoju suditi živim i mertvim, jegože carstviju ne budet konca.
I v Duha Svjatago, Gospoda životvorjaščago, iže ot Otca ishodjaščago, iže so Otcem i Sinom spoklanjajema i sslavima, glagolavšago proroki.
Vo jedinu svjatuju, sobornuju i apostolsku cerkov.
Ispovjeduju jedino kreščenije vo ostavljenije grjehov.
Čaju voskresenija mertvih.
I žizni buduščago vjeka. Amin.
An Orthodox is a person which firmly believes and affirms in word and deed that the only legitimate entity thoroughly entitled to rightly and infallibly interpret and authoritatively teach the Holy Scriptures is the One Holy Catholic and Apostolic Church.
Hymn of the Cherubim
Piotr Illitch Tchaikovsky (25/04/1840 – 25/10/1893)
The USSR Ministry Of Culture Chamber Choir Orchestra
Erezia și păcatul sunt grăbiri, tentative de scurtare și scurtcircuitare a drumul rânduit al ființei, săriri de pe șină pentru a accelera devenirea. Făcând aceasta ființa se sinucide căci iese de pe făgașul potrivit șieși, plonjând în neanul non-devenirii și al non-ființării, omul neputând ființa prin sine însuși. Erezia și păcatul sunt continuumuri ale sinuciderii și ale morții. Murind vei muri, este avertizat Adam, dar curiozitatea autonomiei (o inversare a îndumnezeirii, nu prin har, ci prin propriul efort și voință luciferică) este prea mare pentru ca omul să-i poată rezista.
Vasile 