ce ne motivează?

Banii, până când nevoile ce pot fi acoperite de aceștia sunt satisfacute. După care ne motivează scopul, țelul.

Clipul de mai jos face referire și la software-ul liber: Linux, Apache etc. Ce îi motivează pe oamenii care au un job să-și consume timpul lor liber contribuind gratis la un proiect? Gândul că vor face lumea mai bună. Gândul că au pus umărul la ceva ce va rămâne. Acest gând cred că îl avem aproape fiecare. Din păcate pentru unii acoperirea nevoilor de bază necesită toată capacitatea lor de muncă, iar scopul rămâne un gând împosibil de actualizat, intrând în penumbră. Lucrul asta se poate vedea urmărind mesajele trimise la Bingo Metropolis unde sunt întrebați ce ar face dacă ar câștiga: prima dată oamenii și-ar plăti datoriile, apoi și-ar ajuta familia, ar da la biserică, ar face un orfelinat pentru sărmani, o casă de bătrâni etc. Nobile intenții…

Pontul meu pentru cei care doresc să depășească stadiul primar al motivației este să adopte gradual o atitudine detașată față de lucruri. Minimalism. Avem nevoie de foarte puține lucruri. Multe din obiceiurile noastre sunt nevoi inventate. În momentul în care societatea occidentală are nevoie de cohorta de experți dieticieni care să ne învețe cum să slăbim, aș opina că și o parte a nevoii de a mânca este inventată.

Zoso a ajuns și el recent (sau e doar momentul mărturisirii) depășirea motivației primare. Fascinația noastră pentru un scop și pentru oameni cu scop se poate vedea în felul în care au rămas unii în memoria umanității: Mama Teresa, Martin Luther King Jr, Iisus. Au avut un vis, un scop și au mers îndeajuns de departe încât a aflat toată lumea care este acela.

PS: Daniel Pink, cel care vorbește în clipul de mai sus și autor al cărții „Drive: The Surprising Truth About What Motivates Us” este unul din vorbitorii de la Summitul Global de Conducere, un eveniment organizat de o mare biserică evanghelică din SUA prin care aduc împreună vorbitori din lumea religioasă și a afacerilor pentru a vorbi pe tema conducerii. Înregistrările evenimentului sunt proiectate în condiții profesionale în diferite locații de pe glob. În Cluj-Napoca summitul va fi în clădirea unei biserici baptiste din Mănăștur (Ospătăriei 10). Mai multe informații pe willowcreek.ro. Din păcate Pink nu o sa vorbească și la GLS România, a fost unul din vorbitorii din SUA.

Un gând despre &8222;ce ne motivează?&8221;

Lasă un comentariu