Cugetări (25) – Marea Cucerire a Reformei Este Legitimarea Unei Idei

Cea mai mare cucerire a Reformei, în opinia mea, nu este redescoperirea Augustinianismului, nici măcar nașterea unor noi Biserici mai mult sau mai puțin biblice, ci este legitimarea unei idei.

Ideea legitimității și permisibilității, ba chiar a obligației de a pune la îndoială status-quo-ul, magisteriul, autoritatea, tradiția. Dizidența este permisibilă chiar necesară. Spargerea monolitului este permisibilă și necesară („Aici stau, nu pot face altfel”). Într-un anumit sens post-modernismul s-a născut în chiar zorii modernității, prin negarea Centrului Magisteriului Catolic și inventarea „marginalului” confesional. Monolitul Catolic este fracturat și din spargerea acestuia se nasc adevărurile particulare și fluide (verificabil istoric) ale diferitelor confesiuni reformate în tradiție magisterială sau radicală.

Marea întrebare este, desigur, de ce această breșă s-a născut în monolitul vestic (catolic) și nu în cel estic (ortodox)? Sau, și mai nasol, de ce există/existau doi monoliți?

de ce suntem nemulțumiți de măsurile de reformă?

Pentru că ne place să primim. Am crescut în familie cu venituri modeste și nu am fost obișnuit cu dărnicia ci dimpotrivă consideram că mi se cuvine să primesc. Românul, în virtutea inerției, că are că nu are nevoie, consideră că i se cuvine să primească. Ajutor pentru aia, subvenție pentru cealaltă.

Pentru că asta zice la teve. Da, chiar dacă veci nu lipsește puiul și porcul din congelator, vreau capul lui Boc și Băsescu. Că așa zice Realitatea, așa zice Antena și așa zice vecinul de la 3.

Pentru că sunt nedrepte. Lucrez la primăria din Pleșcoi, am avut salariu 8 milioane, acuma mai am 6, soțul abia primește 9 milioane la negru cand e de lucru și totul e scump. De-abia ne descurcăm. Corect.