nu se mai poate, emigrez

M-am săturat de oamenii care tot zic că vor să plece, dar nu au nici o intenție de a pleca în fapt; oameni care vorbesc despre emigrare pur și simplu ca o modalitate de a-și batjocori țara. (Daniel Hannan)

Daniel Hannan vorbește despre, țineți-ve bine, britanici. Da, nici acolo nu plouă cu lire și nu umblă câinii cu colaci în coadă, așa că mulți vorbesc (doar vorbesc) despre posibilitatea de a pleca din regat.

Ca și românii. Sunt incapabil să-mi gospodăresc țara (sau, mai concret, uneori nici propria cameră), n-am răbdarea sau măcar disponibilitatea de a construi un altfel de mod de a trăi în România, dar vreau să merg să culeg roadele pe care alții le-au semănat și le-au îngrijit timp de secole. Desigur, societatea informațională grăbită își spune și ea cuvântul.

Ca să mănânci o caisă frumoasă trebuie să mergi la piață, să cumperi pomul, să-l plantezi conform regulilor, să-l legi iarna, să-l stropești de câteva ori pe an, să-i aranjezi și să direcționezi coroana în fiecare an, să-l sapi etc etc și poate, peste câțiva ani, dacă e an bun fără gheață și calamități, vei culege rodul.

Dar noi ne grăbim. Vrem să o ducem bine acum. Vrem drepturi. Vrem de toate, cu cât mai puțin efort, și cât mai repede. Acum, zice Queen.

În loc să ne grăbim să emigrăm, mai bine am trăi aici și acum viața pe care o visăm în altă țară. Ușor? Desigur că nu e ușor. Nici nu se poate, și nici nu trebuie. Iar dacă nu putem măcar să nu mai amenințăm cu emigrarea (știind de fapt că și mâine vom trăi exact ca azi. Adică de azi pe mâine).