Nedumerire (cu privire la rugăciunea spontană și cea citită)

De ce rugăciunea spontană este sinceră?
De ce rugăciunea citită nu este sinceră?

De ce rugăciunea spontană este mai sinceră decât cea citită?

Cât de spontană este rugăciunea liberă?
Cât de plictisitoare este rugăciunea citită?

Și, peste toate, de ce rugăciunea spontană trebuie opusă rugăciunii citite? Este un motiv serios pentru care cele două nu pot fi exprimări ale aceleiași nevoi de comuniune?

Oare nu scrie că avem nevoie să fim învățați să ne rugăm? Și că Domnul ne-a învățat o rugăciune „scrisă”, standard, care nu conține cuvântul mulțumesc și nici persoana I singular?

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s