Asceza Alimentară – Ecouri ale Edenului

Omul a fost creat în două etape. Sau trei. Adam a fost făcut din țărână din pământ. Apoi Dumnezeu a suflat viață și omul s-a făcut ființă vie.

Astfel, de la început omul este inerent corporal. Cu trup. Din țărână. Și omul făcut din țărână a fost foarte bun.

În detalierea creației omului din Facerea cap. 2, Dumnezeu dă prima poruncă lui Adam: o permisiune și o restricție alimentară. Să mănânci … și să nu mănânci.

Biserica cea de sub har, creștină, a pus înaintea omului nou postul cu restricțiile sale graduale, după puterea și statura duhovnicească a fiecăruia, inclusiv și parcă primar în ce privește mâncarea. Să mănânci și să nu mănânci.

Prima legătură pe care o văd între postul ortodox și postul edenic este în ce privește mâncărurile permise: limitarea la vegetarianism. În posturi suntem transpuși, în privința alimentației originare a omului, în papucii lui Adam și ai Evei.

A doua asemănare între postul edenic și cel ortodox este principiul abținerii, al ascezei. Dumnezeu are grijă ca în prima poruncă care trebuie să ghideze viața omului din Eden include o restricție, o invitație la auto-abținere, la reținere, la nedorire, la tăierea voii, la renunțare asumată și voită. Interdicția mâncării dintr-un pom trebuia să fie pentru Adam și Eva începutul creșterii din porunca pe care cei doi o primesc împreună: creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul şi-l supuneţi. De aici rezultă că nu e posibilă creșterea fără asceză, fără tăirea voii, fără măcar tentativa renunțării.

Mai este o legătură între Eden și Postul Paștelui. Omului i-a fost oprit accesul la Pomul Vieții după înfruptarea lui cu dulceața fructului cunoștinței binelui și răului. Dar pentru că în Hristos omul este recreat și restaurat la starea sa cea mai dinainte, acesta se poate iarăși împărtăși din Pâinea Vieții, care este Pomul Vieții, adică însuși Hristos, Dumnezeu Cuvântul Întrupat, Fiu al lui Dumnezeu și Fiu al Fecioarei.

Astăzi zidul cel despărțitor cade, sabia de foc se depărtează, heruvimul nu mai păzește pomul vieții, iar noi ne împărtășim din dulceața raiului, de la care ne-am depărtat prin neascultare.

Publicitate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s