Ce etică ar trebui să aibă bloggerii? (Dan Gillmor)

(Capitol extras din Manualul Bloggerilor şi Cyber-dizidenţilor, o broşură a Reporteri fără Frontiere. În original: What ethics should bloggers have?)

De Dan Gillmor
Traducere de Vasile Tomoiagă

Nu toţi bloggerii fac jurnalism. Cei mai mulţi nu fac. Dar atunci când fac, ar trebui să fie etici.

Asta înseamnă că ar trebui să subscrie la vreun fel de cod etic? Nu neapărat.

Lumea jurnalismului profesionist este plină de coduri etice. Unele sunt mai lungi decât Constituţia Statelor Unite, încercând să anticipeze fiecare breşă (încălcare) posibilă. Altele sunt scurte şi succinte, oferind o ghidare mai pozitivă. Site-ul cyber-jurnalistului a adaptat un cod etic pentru bloggeri de la Societatea Jurnaliştilor Profesionişti, un grup american. Este un efort solid şi valoros.

Toate codurile etice sunt create pentru un scop esenţial: pentru a insufla încredere. Dacă un cititor (sau spectator sau ascultător) nu poate avea încredere într-un reportaj, există puţine motive pentru care s-ar deranja. Excepţia, bineînţeles, este să privim materiale despre care se ştie că nu sunt etice, pentru scopuri instructive – putem învăţa foarte multe privind comportamentul oamenilor neetici – pentru a căpăta cunoaştere adevărată.

Pentru mine, etica este despre ceva foarte simplu: onoare. În acest cuvânt, totuşi, există un mare teritoriu. Dar dacă nu ne purtăm onorabil nu ne putem aştepta la încredere din partea oamenilor.

În jurnalismul american adevărul este deseori asociat cu un standard pe care-l numim „obiectivitate” – ideea că un articol ar trebui să ofere echilibru şi să fie nuanţat, dând cititorului şansa să gândească pentru el. Eu cred că obiectivitatea este un scop valoros dar intangibil, pentru că noi toţi aducem propriile prejudecăţi în tot ceea ce facem.

În lumea noului jurnalism, unde am trecut de la lectură la un fel de conversaţie, jurnalismul etic depinde mai puţin de coduri etice decât de valorile şi principiile care sunt la baza jurnalismului onorabil.

Există stâlpi ai jurnalismului bun: completitudine, acurateţe, imparţialitate, transparenţă şi independeţă.

Liniile care separă aceşti stâlpi nu sunt întotdeauna clare. Sunt deschise la largi interpretări, şi deci încărcate cu nuanţe în ele însele. Dar cred că sunt un mod folositor de a aborda jurnalismul etic, şi sunt în nod notabil mai uşor de atins în mediul online. Să ne uităm la fiecare.

Completitudine

Când am fost reporter, şi mai târziu editorialist, primul meu scop a fost să învăţ cât mai mult cu putinţă. La urma urmei, adunarea faptelor şi a opiniilor este fundamentul reportajelor. Mi-a plăcut cel mai mult când am simţit că am lăsat 95 de procente din ce am învăţat în afara textului final. Cei mai buni reporteri pe care îi ştiu întotdeauna doresc să mai dea un telefon, să mai verifice cu o sursă. (Ultima întrebare pe care o pun la toate interviurile este „Cu cine ar trebui să mai vorbesc despre asta?”)

Astăzi, completitudine înseamnă mai mult decât a pune întrebări oamenilor din cartea noastră de adrese, reală sau virtuală. Înseamnă, oridecâteori e posibil, să-i întrebăm pe cititorii noştrii pentru reacţii, cum am făcut când am scris o carte despre jurnalism la firul ierbii în 2004 (şi cum alţi autori încep să facă în cărţile lor). Presiunea competiţiei tinde să facă asta o cerinţă rară, dar sunt convins că din ce în ce mai mulţi jurnalişti o vor adopta.

Acurateţe

Fii factual.
Spune şi ceea ce nu ştii, nu doar ceea ce şti. (Dacă cititorul/ascultătorul/telespectatorul ştie mai multe decât tine, tocmai l-ai invitat să completeze).
Acurateţea înseamnă să corectezi ceea ce ai scris greşit, şi să faci asta prompt. Este mult mai uşor să faci asta online, unde putem atenua sau limita pagubele generate cititorilor de erorile noastre.

Cinste/Imparţialitate

Aceasta este dificilă, în practică, după cum acurateţea este simplă. Imparţialitate este de multe ori în ochii privitorului. Dar chiar şi aşa cred că există unele principii ce se pot aplica universal.

Imparţialitatea înseamnă, printre altele, ascultarea diferitelor puncte de vedere şi încorporarea acestora în jurnalism. Nu înseamnă repetarea papagalicească a minciunilor sau a distorsionărilor pentru a dobândi acea echivalenţă leneşă care îi duce pe unii jurnalişti să primească citate (declaraţii) ce sunt în opoziţie cu faptele care susţin în mod covârşitor una din părţi.

Imparţialitatea însemnă de asemenea să permiţi oamenilor să răspundă aunci când ei cred că ai greşit, chiar dacă nu eşti de acord cu ei. Iarăşi, asta e mult mai uşor online decât într-o pulicaţie tipărită sau radio/tv.

În sfârşit, imparţialitatea derivă din dintr-o stare a minţii. Ar trebui să fim conştienţi de lucrurile care ne conduc, şi întotdeauna să avem voinţa de a-i asculta pe cei cu care nu suntem de acord. Prima regulă a unei conversaţii este ascultarea – şi ştiu că învăţ mai multe de la oameni care cred că eu greşesc decât de la cei care sunt de acord cu mine.

Transparenţa

Dezvăluirea (en: disclosure) este câştigarea de credit ca şi o completare la jurnalism. Este mai uşor de spus decât de făcut, desigur.

Nimeni nu poate argumenta în mod plauzibil ideea că jurnaliştii trebuie să dezvăluie anumite lucruri, cum ar fi conflictele financiare sau de interese. Dar care este limita? Ar trebui ca jurnaliştii de toate tipurile să-şi facă viaţa o carte deschisă? Cât de deschisă?

Prejudecăţile personale, chiar şi cele inconştiente, afectează jurnalismul de asemenea. Eu sunt american, crescut cu anumite credinţe pe care mulţi oameni din alte ţări (sau chiar din Statele Unite) le resping categoric. Trebuie să fiu conştient de lucrurile pe care le iau de bune, şi să le confrunt periodic, în timp ce-mi fac treaba.

Un alt mod de a fi transparent este felul în care prezentăm o poveste. Ar trebui să trimitem către materialele sursă cât mai mult posibil, susţinând ceea ce spunem oamenilor cu fapte şi date verificabile. (Poate aceasta ar trebui să fie parte din Acurateţe şi Completitudine, dar se potriveşte şi aici.)

Independenţă

Jurnalismul onorabil înseamnă a urma povestea acolo unde te duce. Când media este consolidată în câteva companii mari sau sunt sub mâna guvernului, aceasta nu se poate întâmpla. Este simplu să fii independent online. Doar porneşte un blog. Dar nimeni să nu îşi imagineze că nu se va aplica aceeaşi presiune de la mediul de afaceri sau guvern când un blogger va înverca să-şi câştine existenţa din noua sa profesie.

Jeff Jarvis, un blogger proeminent american, adaugă diverse alte idealuri. Bloggerii trebui să aprecieze etica conversaţiei. El acordă atenţie la ceea ce pentru mine este linia decisivă a acestei noi lumi, anume: converaţia duce la înţelegere.

Într-o conversaţie, prima regulă este să asculţi. Etica necesită ascultare, pentru că aşa învăţăm.

Dal Gillmor este fondator al Grassroots Media Inc., o companie ce ţinteşte să facă accesibil jurnalismul la firul ierbii şi să-i lărgească sfera de influenţă. Primul lui site este bayosphere.com în San Francisco Bay Area. Este autorul cărţii Noi, Media: Juralism la firul ierbii prin Oameni, pentru Oameni (O’Reilly Media, 2004)

Notă: Am tradus grassroots cu „la firul ierbii”. Nu cunosc o traducere mai bună. Mai sunt şi alte expresii care m-au pus în dificultate, deşi le înţeleg perfect. bottom line, disclosure, ş.a.

Anunțuri

3 gânduri despre &8222;Ce etică ar trebui să aibă bloggerii? (Dan Gillmor)&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s