40 de zile de post

Pentru creștinii ortodocși azi începe Postul Morții și Învierii lui Iisus, adică al Paștelui. Sunt multe moduri de a posti, în general decupaje mai mici sau mai mari din învățătura de veacuri a Bisericii despre asceza și ascensiunea pascală.

Un mod de a posti pentru unii este de a se abține de la ceva ce le face plăcere, ceva ce le-a intrat în obișnuință, un ritual de care sunt (aproape) dependenți, cum ar fi fumatul, facebook.

Nu am întâlnit însă ideea opusului renunțării la ceva ce ne place. Adică în post să facem ceva, preferabil bun și util, care nu ne prea place.

Citind azi o postare despre religia care implică și trupul nu doar mintea, am găsit tocmai ideea aceasta: 40 de zile de scris pe blog zilnic. Și cum eu am renunțat la blog de mai bine de un jumătate de an, e numai bun pentru mine să reiau, măcar în Marele Post, scrisul pe blog.

Așa că urmează 40 de zile de postări pe blog.

Publicitate

Povestea Merge mai Departe

Prin 2005 am început bloggingul pe blogspot.com cu un blog care acuma ar trebui să fie tomoiaga.ro (căzut, în recuperare).

În iunie 2007 am pornit treaba cu discromat.wordpress.com unde am documentat eforturile de obținere a permisului amator pentru discromați.

În octombrie 2007 am inițiat blogul cu specific confesional Clujul Evanghelic (decluj.wordpress.com) mapat ulterior la adresa clujulevanghelic.ro. În februarie 2013 blogul clujulevanghelic.ro a fost cedat gratuit lui Vio Pop, fondator StiriCrestine.ro, eu continuînd să scriu mai opiniat pe DeCluj până la recenta închidere.

În martie 2008 am demarat împreună cu niște prieteni blogul soclu.org orientat pe apologetică creștină (apărarea credinței).

Și pentru că îmi plac stencils-urile și „arta” urbană, în aprilie 2013 am dat drumul la clujstreetart.wordpress.com unde documentez în imagini zidurile semiotizate ale Clujului.

Iar pentru că nu mă pot opri din scris, încep aici blogul vasiletomoiaga.wordpress.com, martor al străzbaterilor mele prin spațiul teologic.

clujul.wordpress.com e disponibil

Zilele astea o să re-postez aici câteva articole publicate inițial pe blogul clujul.wordpress.com. Minimalismul și lipsa ideilor pentru scopul final al acelui blog m-au facut să-l desființez. Dacă îl dorește cineva gratis lăsați un comentariu. Update: s-a dat.

Tot la liber se dă și blogul scutercluj.wordpress.com. L-am făcut pe vremea când aveam scuter cu scopul de a pune informații despre service-uri și magazine specializate pe scutere. Cum nu mai am scuter de un an și ceva pot să mă despart liniștit și de acel blog.