Care este „doctrina Băsescu”?
Enunțată de Valeriu Turcan, purtător de cuvânt al Președinției:
- un tip de suveranitate efectivă, atât în plan intern, cât şi în relaţiile externe, demnitate în relaţiile externe care poate, în anumite momente postdecembriste, a lipsit,
- angajament şi asumare, stimularea participării politice, inclusiv prin referendumuri,
- angajament total faţă de aliaţii României, predictibilitate atât faţă de aliaţi, cât şi faţă de state care ar putea să nu fie incluse în categoria aliaţilor,
- descentralizare, un stat minimal, dar puternic, cu instituţii eficiente,
- sprijinirea constantă de la cel mai înalt nivel a luptei împotriva corupţiei,
- un tip de relaţie democratică cu mass-media, stoparea unui tip de concubinaj care a existat înainte, când patronii de presă erau sfătuitori ai preşedinţilor
Vezi și: Bush Doctrine, Obama Doctrine
Exista o astfel de comprimare pentru doctrinele Iliescu și Constantinescu?
Escape from Glamour Gulag

(original photo: Dylan Martinez/Reuters/Boston Big Picture)
Internet mobil prepay pentru laptop de la Vodafone pe Ubuntu
Internetul mobil cu cartela (preplătit) prin modem ZTE de la Vodafone funcționează pe Ubuntu 11.04 – the Natty Narwhal.
Scurt ghid de instalare:
1. Introduceți modemul în portul USB al laptopului și așteptați ca sistemul să-l detecteze. La mine durează cam 1-2 minute. După ce a fost detectat:
2. Adăgați o nouă conexiune de retea în tabul Mobile Broadband și urmați instrucțiunile:
3. Setarile pe care le face wizard-ul Ubuntu nu sunt neaparat cele bune (pentru RDS Digi Mobil au fost bune setările implicite, am testat unul recent) și trebui să corectați unele intrări:
Vodafone zice că e nevoie de parola „vodafone” în câmpul password dar la mine nu a funcționat dacă aveam parola setată. De fapt am setat parola și la conectare sistemul îmi tot cerea alta:
Pe un forum obscur cineva zicea să las gol și să dau Enter. Am făcut așa dar iar a apărut ecranul. Iar am lăsat gol și am dat Enter. După care s-a conectat (această postare o scriu cu Internet Mobil prin grația Vodafone și Mark Shuttleworth :P).
4. Morala:
1. la Vodafone nu le pasă de Linux ca să facă o aplicație prietenoasă pentru conectare (există pe Windows dar nu am reușit să-l fac să meargă nici acolo „Device in use by another program”).
2. Linux e gratis dacă ai păr pe cap (ca să ai de ce să te tragi) și timpul tău nu are valoare 🙂 De unde să știe un om normal să lase liber la parolă dacă Vodafone zice să pui „vodafone” și sistemul îți cere?!
blogurile clujene de la Primăria Cluj în top zelist
Ragu Bazavan (groparu.ro) a avut ideea să propună Primăriei Cluj recunoașterea activității blogerilor ce scriu despre orașul comoară prin listarea lor pe peretele primăriei (am trecut pe la primăria luna asta, încă e acolo panoul de onoare).
Din ce-am numărat eu sunt 107 bloguri pe saitul primăriei. Citesc puține dintre ele (mihneamaruta.ro ex-jurnalistul ce l-a moderat pe Basescu, jeg.ro cu jurnalul tot mai rar, liviualexa.ro tipu cu trustul media vandut recent, tibifarcash.wordpress.com istoricul presei clujene, hobbygradina.ro gradinarul meu favorit [salut Huni], adspedia.ro social media guy si TripJournal something) și nu am aflat de inițiativă că m-aș fi propus și eu. Păi pe acest blog numai tagul cugetări are mai multe postări decât Cluj-Napoca. Și nici în ZeList-ul din 23 iunie nu stau prea rău între blogurile de la primărie:
4. groparu.ro
7. adihadean.ro
29. tvdece.ro
74. ciulea.ro
88. gospodini.blogspot.com
90. mihneamaruta.ro
99. mironeasca.com
140. psaico.info
144. jeg.ro
152. lorandminyo.com
187. marianhurducas.ro
201. kookool.ro
207. bogdanbesliu.ro
246. umograf.com
262. cristiangog.ro
296. robintel.ro
307. danielrus.ro
328. aronet.ro
368. blog.alexbartis.com
401. sigina.ro
434. andaoana.com
452. ozeneu.com
503. milfsipetrov.blogspot.com
636. folkblog.ro
711. liviualexa.ro
765. doingtheartwork.com
811. laptopisetul.ro
934. vlad.ilariant.ro
940. miss-adia.ro
1072. misshappy.ro
1306. tulipandsunshine.blogspot.com
1308. raduneag.com
1372. evasile.com
1574. kingofromania.com
1679. tibifarcash.wordpress.com
1689. mihaic.blogspot.com
1787. kzarinne.wordpress.com
2037. gazetino.wordpress.com
2142. comedica.ro/blog
2176. reactieinlant.ro
2198. ovidiublag.ro
2287. sergiubiris.ro
2699. rosca-bogdan.info
3074. andadj.blogspot.com
3537. raresbogdan.ro
3633. blog.chadao.ro
3651. hobbygradina.ro
3802. deweekend.ro
4194. winnetou.ro
4374. tita.ro
4511. adspedia.ro
5677. tomoiaga.ro
5696. portraits-dreamtime.blogspot.com
5737. corinabrandusan.blogspot.com
5945. fiicustil.ro/blog
5946. easylikejoimorning.com
5987. bandarosie.blogspot.com
6237. fabiangabor.com/index.php/blog
6536. andreiboar.tophabits.ro
6789. afrim-tya.blogspot.com
6870. cassini.ro
7314. zozozoli.wordpress.com
7602. adcroitoru.com
8153. theoriginalyankee.wordpress.com
8164. spi-oana.org
8461. lunulaneincrezatoare.wordpress.com
8835. katairobert.wordpress.com
8979. colour-scientist.blogspot.com
9631. am3lian.blogspot.com
10377. blogand.info
10994. szili90.wordpress.com
12601. danielrazvan.wordpress.com
13794. personalz.wordpress.com
13841. raulchis.wordpress.com
14090. conscom.ro/blog
14393. ingineru.ro
14406. mintsugaring.blogspot.com
14722. blog.radupopescu.ro
14842. radumorea.wordpress.com
18910. procblog.ro
19353. carmen-blog.blogspot.com
21095. rasulcamedicament.blogspot.com
21608. poartadeschisaspreieri.blogspot.com
24749. hartiamototolita.blogspot.com
29896. filzfina.wordpress.com
45032. andicluj.wordpress.com
47671. iacubovici.wordpress.com
60369. ziuadeieri.ro
lucrez pentru PubliMedia International SA
Poza mea (licenta CC-BY-NC) cu palatele tiganesti a fost preluata de gandul.info (ieseanul). Nu numai atat dar cica „COPYRIGHT © 2003-2007 PubliMedia International SA”. No kiddin’.
Magazine constructii, instalatii, amenajari Cluj
|
Nume |
Harta |
Telefon |
Luni-Vineri |
Sambata |
Duminica |
|---|---|---|---|---|---|
|
0264.454.234 |
8.00 – 21.00 |
8.00 – 21.00 |
9.00 – 18.00 |
||
|
0264.480.025 |
7:30 – 21:00 |
7:30 – 21:00 |
9:00 – 19:00 |
||
|
0264.416.557 |
8.00 – 21.00 |
8.00 – 18.00 |
9.00 – 16.00 |
||
|
0264.307.120 |
8.00 – 21.00 |
8.00 – 21.00 |
9.00 – 18.00 |
Vasile Dâncu: România reală nu există
„Oamenii trăiesc o pseudo-realitate, un amestec de ficţiune şi realitate unde se descurcă destul de greu. Sunt mai multe softuri pe care le apelează în funcţie de nevoi. Nu mai sunt stăpâni pe propriile criterii, nu mai au un sistem valori care să le definească un profil distinct în grup, dar şi în ceea ce priveşte imaginea de sine. De fapt, avem multe elemente pentru o schizofrenie socială….Indivizii manifestă o tot mai evidentă retragere socială şi o pierdere a interesului pentru acţiune socială.”
http://vasiledancu.blogspot.com/2011/04/romania-reala-nu-exista.html
facebeauty
What about not so beautiful people (girls) on facebook? What about not so sweet children’s pics on facebook? Is only beauty or that which meets the eye worthy of appreciation? Sometimes I think about posting pictures with wife (or husband) angry and kid crying. That is more real life than smiley pics.
foto: Alec Soth/Magnum Photos




