Secolul XX a dovedit ca teocratiile seculare sunt mult mai tiranice, mai dezumanizante, si mai criminale decat teocratiile religioase. Chiar si moartea nu e aceeasi in cele doua teocratii: in cele religioase cel care moare este si ramane om, unul poate damnat, dar om. In cele seculare cel omorat este nimic, lest.

Abominabilul religios este mai putin periculos pentru ca zeii acestora sunt cat de cat predictibili in limitele prescrise de cartile sacre ale teocratilor religiosi. Dar abominabilul secular are o potentialitate vasta, aproape nelimitata, a carui impredictibiliate a condamnarii la anihilare este data de impredictibiltatea zeului ratiunii care ii mana pe posedatii ideologici ai secularismului.

Cugetarea aceasta mi-a fost prilejuita de lectura articolului Eric Hobsbawm si pasiunea comunista in secolul extremelor de Vladimir Tismaneanu.