Ziua de Cluj are o nouă față

ZiuaDeCj.ro are o nouă față realizată de Netlogiq Cluj începând cu primul număr din August. Sper ca au rezolvat și frustrările mele legate de diacritice.

Aspect OK, aranjarea pe categorii îmi place. Clickul pe o poza dintr-un articol pare să nu funcționeze adică nu arată poza. Pentru comentarii nu trebuie să te înscrii pe sait însă sunt moderate, din fericire.

Mi se pare ciudat că nicăieri nu poți să-ți dai seama că ziarul ar face parte dintr-un „trust de presă” (mai degrabă un trustuleț). Încă nu au apărut reclamele pe prima pagină.

Ah, și este și versiune de mobil.

Publicitate

Judecătorii sunt o amenințare la adresa justiției române

Un document neoficial al Comisie Europene obținut miercuri de presă consideră că judecătorii corupți din România reprezintă o amenințare la adresa actului justiției și poate contribui la continuarea monitorizării României, potivit tonomedia.ro.

Ce  diferență esențială sesizați între titlul acestei postări și citatul fictiv de mai sus? Nici una? Hai să reluăm, de data asta cu un exemplu real.

Strategia Naţională de Apărare a Consiliul Suprem de Apărare a Ţării enumeră printre vulnerabilităţile la adresa siguranţei naţionale

„fenomenul campaniilor de presă la comandă cu scopul de a denigra instituţii ale statului prin răspândirea de informaţii false despre activitatea acestora”.

Și ce titluri folosește presa pentru a mediatiza și comenta această știre?

CSAT: presa, pericol la adresa securităţii
CSAT: Presa a ajuns pericol naţional! CTP: E un derapaj
CSAT: Presa, o vulnerabilitate a statului roman
CSAT: Presa, ameninţare pentru siguranţa statului

Blurarea diferenței dintre  presă și campanii de presă la comandă atunci când prezentăm publicului pasajul din documentul CSAT se traduce prin manipulare, dezinformare și nu face altceva decât să mențină (că nu mai poate scădea) nivel mic de încredere pe care o avem în aceste mașinăriile de manipulare.

Pentru o abordare cu capul pe umeri vezi Dan Tapalaga / hotnews.ro – Cazul Dan Diaconescu si ziaristul Promo. Cazuri de siguranta nationala?.

Să dăm poporului ce cere poporul!

Sau despre cancanizarea presei. Apără-ne Doamne!

“Foaia Transilvană” şi-a redus numărul paginilor de la 16 la 12, iar conducerea publicaţiei a hotărât modificarea conţinutului şi a poziţionării pe piaţă, cu puternice valenţe de tabloid. “Am optat pentru un cotidian popular. Ne adaptăm cererii de pe piaţă. Dacă stăm să ne gândim, la Cluj se vând 7.000 de exemplare din «Click» şi câte 6.000 din «Libertatea» şi «CanCan»”, a declarat directorul Florin Danciu.

Ciudat dar britanicii zic exact opusul. Dar sa vedem ce mai zice articolul din Ziua de Cluj:

Sper ca această criză să ne determine rapid pe toţi editorii de ziare din Cluj să nu mai fim atât de proşti şi de iresponsabili ca să ne cheltuim propriile resurse într-un mod tembel şi, în şase luni, această populaţie să aibă parte doar de ce plăteşte: adică de ţâţe şi de manelişti. Abia atunci o să conştientizeze că ţâţele goale nu pot să-i determine pe X sau Z politician să nu-şi mai bată joc de câte-un exemplar nefericit şi fără apărare al acestei populaţii”, a mai declarat Novăcescu.

ziuadecj.ro

Evident ca Novăcesc exagerează şi nu se poate aştepta ca cetăţenii să se ralieze repejor justiţiei pe care el o reclamă în săptămânal. Totuşi, manelizarea şi vedetizarea pe care o acuză este reală, şi se întâmplă nu doar la nivelul presei, ci al populaţiei, care este destul de resemnată dar individualistă şi oportunistă când e vorba de propriul fund.

Şi un caz fericit.