Răspuns unui comentator la o postare a pastorului baptist Daniel Cristian Florea:
Hristos s-a înălțat!
Noi nu doar cităm din Crez. Noi ne străduim să-l credem și să-l trăim. În același timp fiecare ortodox este îndemnat să se vadă pe sine ca „primul dintre păcătoși” după cum ne rugăm înainte de a primi Trupul și Sângele Domnului: „Cred Doamne și mărturisesc, că Tu ești cu adevărat Hristos, Fiul lui Dumnezeu Celui viu, Care ai venit în lume să mântuiești pe cei păcătoși dintre care cel dintâi sunt eu.”
Deci când spuneți că noi ortodocșii suntem păcătoși, mult mai păcătoși decît evanghelicii, nu ne spuneți nimic din ceea ce nu știm. Ar trebui să vă mulțumim pentru fiecare păcat și greșeală a noastră pe care ne-o arătați, căci pentru noi e un prilej de smerenie, de îndreptare și de pocăință.
Eu îmi cer iertare că în toiul disputelor am întors (și voi mai întoarce) uneori dinte pentru dinte. Da, avem preoti cu multe păcate, avem mireni cu multe păcate. Și pentru aceasta în permanență ne rugăm milostivului Dumnezeu precum vameșul odinioară: milostiv fii mie păcătosului. Doamne miluiește!
Scriptura o auzim (dar nu o împlinim cum se cuvine!) la Sfânta Liturghie, la Vecernie și în toate rugăciunile, și o citim prea puțin acasă. Dumnezeu va fi foarte aspru cu noi la judecată, de aceea ne și rugăm ca Împărtășania să ne fie „spre impărtășirea cu Duhul Sfant, ca merinde pentru viața de veci și raspuns bineprimit, la infricoșătorul Tău scaun de judecată”.
Hristos s-a înălțat! (cu trupul de carne și oase, transfigurat prin înviere)
Ma bucur ca ti-ai dat seama de Adevarul Bisericii, de Hristos Cel viu, Cel intrupat, Cel plin de nespusa iubire pentru noi.Poate nu vei gasi aici multi prieteni, atatea zambete condescendente si atatea strangeri de mana.Dar avem o multime de sfinti, parinti si prieteni, care se roaga pt noi si ne ajuta.Dumnezeu sa-ti dea putere si sa te intareasca in momentele de indoiala.
Multumesc!