2 gânduri despre &8222;joc semantic&8221;

1. De ce să nu existe adevărul? Să zicem că sunt 3 elemente: adevărul, prima minte care îşi reprezintă adevărul şi a doua minte care îşi reprezintă adevărul. Cum ajung să îşi reprezinte adevărul minţile alea? Păi plecând de la simţuri, noţiuni preliminarii, experienţe, raţionamente, idei primite prin comunicare et c. (etc = end of thinking effort) Cum reuşesc să comunice? Foarte greu, pentru că limbajul este ambiguu, inexact, foarte conotativ – dar conotaţiile depind de experienţele şi mindsetul receptorilor, indiferent câtă artă ar avea emitentul să le evoce pe ale sale proprii pentru a crea contextul potrivit înţelegerii corecte a ceea ce este în mintea lui. Deci da, comunicarea este un joc serios, ai libertatea de a te juca frumos pentru a-l face pe celălalt să intre în jocul tău şi să deveniţi interschimbabili ca la handbal. Şi da, fiecare are potenţialul său de a-şi reprezenta adevărul cât mai corect şi cât mai complet, dar depinde de ceilalţi ca să poată face asta, şi nimic nu garantează un anumit procentaj de succes. Dar adevărul n-are nicio treabă cu asta, pentru că nu este ca Adevărul viu, care se poate comunica pe Sine. Sola părerea, vorba cuiva.

2. Chiar cred că nici nu ar fi bike ca adevărul să aibă vreo treabă prea importantă în asemenea dialoguri, deşi suntem făcuţi să sperăm că am văzut şi înţeles adevărul care ne preocupă. Şi e bine că ne preocupă să-l căutăm şi să-l găsim pentru că şi Proverbele ne încurajează să căutăm înţelepciunea. Dar probabil cel mai bine s-ar duce comunicarea dacă interlocutorii nu ar fi foarte conştienţi (sau să spun altfel: nu ar fi foarte siguri şi foarte preocupaţi) că au aflat deja adevărul, să lase loc şi posibilităţii de a fi completat sau chiar corectat chiar dacă sugestiile de adevăr din partea celorlalţi sunt, să zicem, proaste.

   Pentru că mie îmi pare că, astfel, interlocutorii ar fi mai puţin interesaţi de finalul „jocului semantic”, de rezultatul lui, ba chiar de scorul lui încă de la bun început. Dacă ne interesează rezultatul de la bun început, nu ne mai putem bucura nici de joc, nici de adevărul celuilalt (care ar putea fi măcar frumos dacă n