Dragi tovarăși și preteni,
Sunt peste măsură de emoționat după aflarea rezultatelor alegerilor anticipate (întotdeauna am colaborat bine cu Voiculescu) care au răsturnat tentativa de dictatură a lui Traian Băsescu, acest trădător al comunismului și al socialismului. Ceea ce marinarul a încercat să facă pe ascuns iată că voi, dragi tovarăși, mi-ați dat votul și încrederea pentru a face la lumina zilei: bine ați revenit în noua veche orânduire socialistă, pe care unii pe nedrept au numit-o dictatură.
După cum n-ați putut afla și din programul meu de guvernare, iată primele măsuri pe care le voi înteprinde pentru redresarea economiei patriei noastre:
- denunțarea tratatului de aderare și renunțare la suveranitate națională prin anexarea României la Uniunea Europeană. Granițele se vor închide ca pe vremurile bune, grăbiți-vă să vă chemați milionul de rude din Spania și milionul din Italia să se altăture idealului de înfăpturie, de data aceasta aplicată bine (ai auzit, Tismănene?!) a ideii mărețe care este comunismul.
- voi retrage licența de emisie pentru toate televiziunile private care intoxică și corup fibra morală a poprului român. Da, știu atașamentul clasei muncitoare pentru telenovele, de aceea voi cere lui Nicolaescu să producă o telenovelă românească care va fi transmisă duminica seară o jumătate de oră după telejurnal.
- voi reinstitui programul rabla, cu noul nume Rabla Capitalistă: fiecare posesor de autoturisme occidentale va aduce mașina la Remat și va plăti statului un vaucer de 1000 lei ca taxă înscriere pe lista de așteptare pentru un Logan. În 3 ani vom elibera România de rablele capitaliste.
- …
Faceți o listă cu toate libertățile și schimbările de care v-ați bucurat după ’90, după care includeți eliminarea acestora în discursul fictiv de mai sus.
„Astăzi, acest electorat nu îi este dor de Ceausescu, cum scria jurnalistul Mihai Cristian Chiș, ci îi este mai degrabă dor de viață.” (Vasile Dâncu)
imagine: latrecut.ro
[…] This post was mentioned on Twitter by Cristian Voiculescu, Alin Cristea. Alin Cristea said: Discursul de investitură al iubitului conducător, Nicolae Ceaușescu, anul 2010 http://bit.ly/dvhpk8 […]