Secolul XX a dovedit ca teocratiile seculare sunt mult mai tiranice, mai dezumanizante, si mai criminale decat teocratiile religioase. Chiar si moartea nu e aceeasi in cele doua teocratii: in cele religioase cel care moare este si ramane om, unul poate damnat, dar om. In cele seculare cel omorat este nimic, lest.

Abominabilul religios este mai putin periculos pentru ca zeii acestora sunt cat de cat predictibili in limitele prescrise de cartile sacre ale teocratilor religiosi. Dar abominabilul secular are o potentialitate vasta, aproape nelimitata, a carui impredictibiliate a condamnarii la anihilare este data de impredictibiltatea zeului ratiunii care ii mana pe posedatii ideologici ai secularismului.

Cugetarea aceasta mi-a fost prilejuita de lectura articolului Eric Hobsbawm si pasiunea comunista in secolul extremelor de Vladimir Tismaneanu.

Mr White, resolving to disintroduce two friends of his, Mr Black and Mr Green.

Mr White: „Mr Black, knowing the low esteem in which you hold each other, I have the honour to disintroduce you from Mr Green.”
Mr Black (bowing): „Sir, I have long desired your unacquaintance.”
Mr Green: „Charmed to unmeet you, sir.”
Mr White: „I’m sure you will become very good strangers.”

(see Facebook and Twitter: the art of unfriending or unfollowing people)

Un lucru il urasc, doua lucruri ma enerveaza. Un intrerupator care aprinde lumina cand e apasat in sus si altul cand e apasat in jos si robinetul care porneste apa rece spre stanga si altul spre dreapta. In aceeasi casa!

„Minciuni de astea eu vând nu cumpăr” era o vorbă a lu’ tata bătrân, bunicul. Probabil era inspirata din Proverbe 23: „Cumpără adevărul și nu-l vinde”.

He says that „humility is not thinking less of yourself, but thinking of yourself less”.

I say that depression is a form of thinking lots about yourself.