Nu ştiu de ce atâta tam-tam despre legalizarea prostituţiei. Ea este legală demult în România. Se practică pe fotoliul de acasă, pe scaunul maşinii, pe banca din parc. Clienţii sunt o ţara întreagă, de la adolescenţi la pensionari.

O practică viitoarea fost vedetă uitată de mâine care s-ar prostitua pentru ca fanii să o placă mai mult. O practică viitoarea fostă vedetă Playboy pe care o voi vedea peste unu-doi ani pe piaţa de vechituri, alături de un fier de călcat, un casetofon şi nişte linguri ruginite, vândute de un bătrân cu haine mizerabile. O practică asistenta OTV pipăită pentru câştiguri efemere de moşneagul libidinos. O practică tabloidele europene româneşti ale căror reţetă include ca ingredient indispensabil piepturi dezgolite. O practică chioşcurile de ziare cu vitrine de care nu ne mai ruşinăm pe lângă care trec copii şi părinţi nepăsători. O practică fete îndemnate de mame grijulii să-şi trimită poza la pagină 5, la orice pagină, doar doar vor fi remarcate. O practică saiturile televiziunilor de ştiri, libere de spectrul amenzilor CNA.

Nu, domnilor, prostituţia am legalizat-o demult noi, consumatorii activi sau pasivi. Împotrivirea guralivă faţă de legalizarea prostituţiei este ultimul refugiu al făţărniciei noastre, este masca unei moralităţi abandonate facil în marşul spre modernizare.

***

Îmi pare rău, nu mai pot continua. Pun Click pe masă pentru că mă sună o domnişoară să mă întrebe despre instituţiile în care am încredere. Biserica şi armata, desigur. Cu plăcere. Unde rămăsesem? A, la pagina 5.