ego-centric

Ne naștem fără nici o posesiune. Încet încet învățăm să avem jucăriile noastre, păpușile noastre, cadourile noastre, hainele noastre. Privind la lucrurile oamenilor mari învățăm pofta ochilor și dorința de a avea. Aceasă învățare durează de obicei cel puțin până la stadiul în care suntem independeți financiar. Cel târziu atunci ar trebui să învățăm dez-avuția, eliberarea de dorința de a acumula, de a depozita, de a clădi noi hambare, de a cumpăra, de a aduce lucruri în orbita noastră. Pentru că altfel devenim centrul unei lumi în care orizontul ne este din ce în ce mai întunecat de mulțimea de lucruri, de posesiuni ce trebuie indexate, îngrijite, dădăcite.

Binecuvântați sunt cei care se des-centrează!

On topic:

Sondaj IRES – PSD 38%, PNL 22%, PDL 18%, PP11%

Sondajul este făcut de institului IRES condus de sociologul Vasile Dâncu, unul din cei doi politicieni PSD-iști inteligenți din România (celălalt fiind tot clujean, Ioan Rus).

IRES a fost singurul institut de sondaj care a prognozat corect victoria lui Basescu la alegerile fraudate din toamna lui 2009. Sondajul firește că nu a fost așa mediatizat, deși a fost coordonat, cum am mai spus, de un om din PSD. Un om onest, din cum îl citesc de pe blog.

În rest, PSD-ul e la fel de irațional (Năstase a făcut totuși recent un comentariu pertinent despre remaniere), Boc e slab, Băsescu coboară standardele reformiste auto-impuse, Antonescu este un veșnic „tânăr politician de perspectivă”. Adică n-are cine să ne conducă. Singurul politician care și înțelege starea României dar o și spune fără menajamente și acționează în consecință atât cât îi este în putere, enervând astfel românii obișnuiți să fie „mințiți frumos”, este Traian Băsescu. Chiar și el dă semne de oboseală.

Tare mi-ar place să văd rodind un proiect cum este cel propus de Baconschi. Nu mesianism politic, ci o reprezentare în viața politică pentru „nenumăraţi oameni onești şi competenţi, întreprinzători care nu şi-au făcut averea prin afaceri dubioase, universitari, medici, cercetători cu studii strălucite, artişti… de excepţie, scriitori de anvergură, sportivi de elita, o clasă de mijloc formata din cetațeni care au călătorit, au văzut şi au înţeles că se poate trăi şi altfel”.

Între timp clasa de mijloc își vede în continuare de treabă…

statul social – iluzia națională

Grecii inteleg asa de putin ce li se intampla, cum de nu mai functioneaza „momeala”, incat o tin din greva in greva, in plin sezon turistic, cand PIB-ul Greciei rezulta, predominant din turism. Asta inseamna sa inoculezi populatiei ideea pe cat de mincinoasa pe atat de periculoasa ca bunastarea depinde de un anume guvern, nu de munca fiecaruia.

economia romaneasca nu-si poate permite sa sustina 6,7 milioane de asistati social, o treime din numarul cetatenilor cu drept de vot, care nu sunt nici handicapati, nici someri, nu au nicio calitatea care sa-i indreptateasca sa primeasca ajutoare luate din taxele si impozitele celor care muncesc in mediul privat

Statul social, momeala partidelor de stanga, Stefan Vlaston HotNews.ro

și continuarea:

Ce cred cititorii HotNews.ro despre statul social din care extragem observația:

„Ceea ce va scapa din vedere si n-ar trebui, este ca „oamenii care cer in ziua de azi un stat decent” s-ar putea trezi intr-o situatie foarte penibila.. ca cei 3 milioane de contribuabili ramasi au emigrat sau au decis sa renunte sa mai plateasca aceste contributii. Si atunci, cand vor cere un stat decent, se vor vedea nevoiti sa se uite in oglinda.. ca ‘statul’ de fapt vor fi chiar ei.. o tara de asistati. pe care nu mai are cine sa-i asiste…

personal fulfillment

The secular liar will tell you that you can perfect yourself through this and that. The religious liar will add God to the list of this and that.

Mincinosul secular îți va spune că te poti perfecționa prin asta și cealaltă. Mincinosul religios va adăuga pe Dumnezeu la acea listă.

[musing after reading Why is Atheism increasingly popular and what can we do about it? by Holly Ordway, author of Not God’s Type: A Rational Academic Finds a Radical Faith]