made by Crispy 🙂
no, it’s not for me, though I’ll be turning 30 next year, in the hot month of june … (spot the font size in the card)
made by Crispy 🙂
no, it’s not for me, though I’ll be turning 30 next year, in the hot month of june … (spot the font size in the card)
Ma inscriu si eu la concursul cu licentele cu o poveste despre cum am luat atitudine impotriva mea 🙂
E vorba tot de folosirea softurilor licentiate. In faculta bineinteles ca toate programele comerciale erau luate de pe reteaua caminului sau de pe la colegi. Pe vremea aceea Microsoft nu oferea licente gratuite de Windows si Visual Studio pentru studenti, dar pentru noi nu facea nici o diferenta, tot gratuite erau pentru studenti cele de pe retea. Dupa atatea instalari si reinstalari de Windows aproape ca stiam cheia din memorie.
Dupa terminarea facultatii am inceput sa lucrez in domeniul software. E un loc potrivit unde sa inveti ca „vrednic este lucratorul de plata lui” adica programatorului si firmei care a investit in realizarea programului i se cuvine plata licentei. Aceasta si alte considerente de ordin etic m-au facut sa-mi propun un experiment drastic: un an free/open source. Am cumparat un desktop second special pentru asta, am pus Ubuntu (6.10 parca), Firefox, OpenOffice, Firefox, Gaim, Gimp si timp de un an am fost entuziasmat (experienta noua), frustrat (sa fac sa mearga imprimanta sau altele) si euforic (dupa editarea unui fisier .conf am facut sa mearga). Chiar si acuma imi amintesc de submiturile de buguri la unele proprame, de mandria superioara a entuziastului open-source, dar si de frustrarile cvasi-permanente ale sotiei care nu se impaca cu OpenOffice nicicum.
A mers bine anul acela, la serviciu Windows, acasa Linux. La scurt timp dupa terminarea experimentului a trebuit sa-mi cumpar laptop si am decis cu nevasta-mea ca vom cumpara o licenta de Windows XP. Am luat una Professional, (nu voi uita veci cutia in care era ambalat, mai potrivita pentru otrava de sobolani decat pentru software. Deh, era destinata „EMEA”). Urmatorul laptop (cand am atins stadiul „fiecare cu al lui”), un IBM Thinkpad second l-am cumparat tot cu licenta XP, iar cand acesta a imbatranit am luat unul nou cu Vista Home Basic: singura versiune la care Microsoft nu a oferit upgrade gratuit spre Windows 7 😦
De cand am cumparat prima licenta nu mai am CD-uri cu Windows (decat al meu, cel original) si recomand prietenilor si familie sa foloseasca Windows legal (nu am convins pe nimeni :D). Chiar luna asta m-a rugat o vecina sa o ajut sa cumpere laptop si am cautat in tot orasul cea mai buna oferta dintre cele cu Windows preinstalat (sunt destul de putine, cam 10% din cele puse in vanzare). Am scris si un eseu moralist cu titlul „piratii marii negre (adresat celor cu sensibilitati religioase) in trei acte cu nume inspirate dupa seria Piratii din Caraibe 🙂
Pe strada Petofi Sandor se gaseste Zetta Caffe. Sau Zeta Cafe. Depinde dupa care banner ne luăm. Sau o fi inscripţie bilingvă?

Zilele astea o să re-postez aici câteva articole publicate inițial pe blogul clujul.wordpress.com. Minimalismul și lipsa ideilor pentru scopul final al acelui blog m-au facut să-l desființez. Dacă îl dorește cineva gratis lăsați un comentariu. Update: s-a dat.
Tot la liber se dă și blogul scutercluj.wordpress.com. L-am făcut pe vremea când aveam scuter cu scopul de a pune informații despre service-uri și magazine specializate pe scutere. Cum nu mai am scuter de un an și ceva pot să mă despart liniștit și de acel blog.
Ion şi Gheorghe stăteau la un pahar de vorbă. La un moment dat, după multe minute de tăcere, Ion îl întreabă pe Gheorghe:
– Auzi, mă, oare cum s-o zice corect, Cluj sau Cluuuuj?
– Cluuuuj, normal!
– Da’ de ce?
– Păi, nu te grăbeşte nimeni!
Am participat și eu aseară la lansarea cărții Colosul cu picioare de hârtie – O istorie subiectivă şi ilustrată a presei scrise din Cluj-Napoca, 1989-2010. Lume multă, ziariști de la toate publicațiile scrise de pe piață sau ieșite de pe piață. Ca și consumator de presă și interesat de istoria lucrurilor care mă preocupă sunt natural doritor să aflu despre istoria presei clujene dintr-o carte recomandată de Andrei Marga, Vasile Dâncu și alte nume de prestigiu. Am ascultat cu interes discursurile celor invitați să introducă și să prezinte cartea. Eu am rămas cu următoarele:
Andrei Marga – conducătorii României sunt corupți
Discursul rectorului UBB a fost esențial politic. A pornit de la o afirmație din prefața cărții pentru a ajunge la un citat din Thomas Mann pe care l-a aplicat situației politice din România. Vinovăția generală pe care unii o aruncă întregii Românii este o banalitate falsă. Mann spunea că e greșit să cauți explicațiile nazismului în vreo metafizică a popopului german, în chestiuni profunde, culturale, moștenirea protestantă etc. Explicația e mult mai simplă și mai la-ndemână: de vină sunt liderii care au preluat țara și cei care dau direcție poporului. Similar, pentru starea dezastruoasă a României nu trebuie să aruncăm culpe generale de tipul e în firea românului ci trebuie să ne uităm la cei care ne conduc. Ei sunt corupții, răii, cei care imprimă direcția greșită. Se poate, dar mă gândesc totuși că și poporul are o vină, aceea de a a fi o turmă care se supune atunci când ar trebui să se revolte. Vina de a se complace în a fi conduși de oameni malefici.
Vasile Dâncu – relaxat și general
Dâncu a lăudat încercarea lui Fărcaș de a înțelege presa clujeană, nu doar de a prezenta date reci. Cartea e ușor postmodernă (nu a explicat în ce aspect) iar Fărcaș dovedește că e un intelectual. Am reținut de la Dâncu că avem nevoie ca oameni și popor să ne reconstruim facultatea admirației. Mihail Neamțu pleda pentru același lucru cu prilejul aniversării de 60 de ani a lui Andrei Pleșu: nu e o rușine, o ciudățenie, o slăbiciune să manifești admirație pentru oamenii care merită admirație.
Tavi Hoandră – tentative de impresionare și sublinierea meritului său în devenirea lui Tibi Fărcaș și apariția cărții
Încercând să se ridice la înălțimea antevorbitorilor a spus despre Tibi Fărcaș că i-a observat „aprehensiunea către a deveni un intelectual adevărat”. O fi vrut să caute un sinonim pentru „aplecare” (propensiune?). Cert este că expresia „aprehensiune către devenire” nu prea are noimă. În rest și-a subliniat meritul pentru devenirea lui Tibi Fărcaș (e vorba de etapa Ziua de Cluj a autorului) și pentru apariția cărții, prin faptul că l-a încurajat de la început când puțini o făceau. A încheiat cu îndemnul către jurnaliști de a-și publica cele mai bune articole într-o carte „un jurnalist merită să locuiască în 5 cm ocupați în bibliotecă”.
Tibi Fărcaș a dat câteva date statistice despre carte și publicațiile pe care le-a inclus. Mi-aș fi dorit opinii și mai subiective decât cele din carte dar din păcate Tibi a fost foarte zgârcit cu vorbele, considerând probabil că a spus ce a avut de spus în scris.
Lansarea a fost anunțată și comentată prin presa clujeană, toți având aproape exclusiv cuvinte de laudă, semn că subiectivismul lui Fărcaș nu a fost atât de pregnant pentru a deranja prea tare.