- dramă electronică în trei acte -

Prolog

Vai de cel ce adună ce nu este al lui! Până când se va împovăra cu datorii? (Biblia, Habacuc)

Odată cu inventarea calculatorului electronic a apărut şi posibilitatea stocării şi multiplicării informaţiei cu costuri nesemnificative. Ca şi majoritatea uneltelor născocite de om în vederea satisfacerii unor nevoi, şi aici s-a ajuns destul de repede de la uz la abuz. Unul dintre aceste abuzuri de care s-a făcut (sau se face) vinovat probabil fiecare utilizator de calculator cel puţin o dată este copierea, stocarea şi/sau distribuirea neautorizată a informaţiei electronice asupra căreia există restricţii în acest sens puse de proprietarul de drept al acesteia.

Actul 1. Comoara

Împărăţia cerurilor se mai aseamănă cu o comoară ascunsă într-o ţarină. Omul care o găseşte, o ascunde; şi, de bucuria ei, se duce şi vinde tot ce are şi cumpără ţarina aceea. (Biblia, Evanghelia după Matei)

Când vine vorba de notiţa de copyright a programelor software, materialelor video şi audio, cărţi electronice, jocuri, etc, se întâlnesc cam trei situaţii.

În primul caz, e vorba de fericita ignoranţă în care luăm totul de-a gata, neştiind că în preţul hardware-ului nu intră şi sistemul de operare Windows sau programele Microsoft Office (Word, Excel, …), Adobe Photoshop, etc. Avem falsa impresie că dacă plătim miile de RON pe calculator, programele care îl fac funcţional intră la pachet. De fapt în mintea omului naiv nici nu există această diferenţiere, iar informarea pertinentă asupra situaţiei şi perspectiva achiziţionării separate a softului pe bani poate chiar mai mulţi decât a costat hardware-ul, ar părea de-a dreptul scandaloasă pentru acesta.

A doua situaţie este ilustrată de legendarul struţ, care se ascunde capul în nisip ca să nu vadă ceea ce l-ar putea deranja. După perioada iniţială de necunoaştere a ilegalităţii folosirii produselor nelicenţiate, omul nostru a ajuns să cunoască legea. Dar o evită cu graţie şi cu consecvenţă.

A treia circumstanţă, şi cea mai nefericită, este când piratul informatic deliberat şi conştient îşi apără fapta cu o atitudine haiducesc-justiţiară. Fapta lui e morală pentru că cel de la care fură este un hoţ cu mult mai mare. Aceştia vor construi o întreagă teorie conspiraţionist – înnegritoare pentru a-l face pe măruntul pirat să-şi vadă fapta aproape neprihănită şi pe deplin justificată când e comparată cu hoţia organizată a mogulilor software. Aceştia trec cu vederea că fărădelegea nu naşte neprihănire, aducând o justificare asemănătoare cu a celor ce spun că fură statul pentru că de fapt statul şi conducătorii sunt cei mai mari hoţi. Aceştia nu îşi aşează standardele potrivit cu neprihănirea lui Dumnezeu ci cu fărădelegea oamenilor. Dar chiar dacă magnaţii zilei ar fi negrii, noi trebuie să fim albi, chiar dacă guvernarea ar fura, noi trebuie să fim cinstiţi, chiar dacă giganţii software ar pune la cale conspiraţii, noi trebuie să “biruim răul prin bine”.

Ca să înţelegem mai bine ce înseamnă piratarea, citez (aproximativ) de pe pagina web a unei firme distribuitoare de soft:

Spre deosebire de alte lucruri pe care le cumpăraţi, aplicaţiile software (şi alte produse electronice – video, audio, etc) pe care le cumpăraţi, nu vă aparţin. În schimb, dvs. deveniţi un utilizator licenţiat – aţi achiziţionat dreptul de a utiliza programul software pe un singur computer, dar nu puteţi pune copii pe alte maşini sau trece programul software spre utilizare altor colegi. Pirateria software constă în (însuşirea şi) distribuţia ilegală şi / sau reproducerea produselor electronice pentru utilizare profesională sau personală. Indiferent dacă pirateria software este deliberată sau nu, ea este oricum ilegală şi pedepsită prin lege.

După convertire, am început să fiu din ce în ce mai atent la chestiunea numită “License agreement” când instalam Windows-ul, sau vreun alt soft. Am început sa le citesc (parţial) unele licenţe, şi astfel am devenit conştient că există software pentru care trebuie să plăteşti, sau care poate fi folosit gratuit pe termen limitat, sau care e complet gratuit. Ajunsesem sa am câte o mică strângere de inimă la fiecare apăsare pe butonul “Accept” (la programele piratate), sperând că minciuna nu e (aşa de) minciună. Între timp am învăţat aproape pe de rost cheia (crack-ul) de Windows XP, mi-am făcut douăzeci şi ceva de CD-uri cu mp3-uri creştine, câteva cu soft, şi alte câteva zeci cu filme. Am ajuns să mă simt bine cu colecţia mea, şi de fiecare dată când mai adăugam un CD creştea şi mulţumirea mea văzându-mi comoara mărindu-se. În toată umblarea mea prin cercurile de tineri credincioşi, nu am auzit vreo condamnare a acesor practici, cu o singură excepţie. Un prieten mi-a spus că ştie o persoană creştină care nu pune în calculator decât CD-uri originale, nepiratate. Am uitat cine mi-a spus acest lucru, dar am ţinut minte ce mi-a spus, că există un astfel de om. Şi asta mi-a rămas ca o mustrare care m-a însoţit permanent de atunci. Dar de fiecare dată am aplicat tehnica lui Scarlet O’Hara. Tânăra femeie alunga orice problemă cu cuvintele “mă voi gândi la asta mâine”.

Într-o extraordinară introducere pe care Beniamin Fărăgău o face programului Istoria Binecuvântării, acesta spune:

Principiul după care “cetatea” este condusă ar putea fi exprimat prin cuvintele lui Faraon, unul dintre exponenţii “domnului puterii văzduhului” şi al “duhului care lucrează acum în fii neascultării”: “Să se dea mult de lucru oamenilor acestora, ca să aibă de lucru, şi să nu mai umble după năluci.”

În şcoala generală făceam colecţie de aţibilde cu jucători de fotbal sau maşini, şi îmi amintesc cu câtă grijă le ordonam, le dezlipeam colţurile, le număram şi le îngrijeam. Neavând prea multe lucruri ale mele, aceste aţibilde erau bunurile mele de mare preţ, hrănindu-mi dorinţa înnăscută de proprietate privată, şi bucuria de a deţine ceva ce este doar al meu. Cam la fel se întâmplă cu adolescentul şi tânărul. Izolat în lumea sa în care se simte deseori neînţeles, acesta se refugiază în bunurile adunate cu grijă, în impresionanta colecţie de muzică, jocuri sau filme. Iluzia e puternică, fişierele şi discurile sunt acolo, le vezi, le deţii, eşti în control. Ce contează că ai auzit că e ilegal. În lumea ta ai regulile tale, odată intrate pe tărâmul unde tu eşti rege, legile altora se suspendă, şi tu devii monarhul absolutist care decide binele şi răul.

Comoara ta devine stăpâna ta, şi teancurile de CD-uri (pe care plănuieşti să le pui pe DVD-uri ca să ocupe spaţiu mai puţin) îţi ocupă şi îţi revendică timpul, preocupările şi energia. Ai zeci de giga de muzică pe care nici nu ai ascultat-o toată, downloadezi cu fervoare “tone” de cărţi electronice când de-abia citeşti câte o carte scrisă pe hârtie la un jumătate de an şi îţi upgradezi calculatorul ca să poţi juca ultimele shootere şi RPG-uri. Calculatorul credinciosului diferă de altele doar prin cele câteva filme şi muzici creştine, piratate asemenea celorlalte, şi (sper) prin absenţa pornografiei.

Actul 2. Blestemul Cărţii Negre

“Iată, pun azi înaintea voastră binecuvântarea şi blestemul: binecuvântarea, dacă veţi asculta de poruncile Domnului, Dumnezeului vostru pe care vi le dau în ziua aceasta; blestemul, dacă nu veţi asculta de poruncile Domnului, Dumnezeului vostru şi dacă vă veţi abate de la calea pe care v-o dau în ziua aceasta.” (Biblia, Deuteronomul)

La sfârşitul anului 2006 am fost la un concert cu Decean, şi la sfârşit, un băiat din trupă a avut un îndemn cu tâlc: “Cine are acasă mp3-urile poate să-şi cumpere de afară şi carcasa.” La ieşirea din sala unde au concertat erau de vânzare CD-urile lor.

Cu altă ocazie, navigând cu spor prin spaţiul virtual, am dat de blogul unui tânăr convertit, şi am fost (plăcut) surprins să citesc următoarele cuvinte:

Am o problemă: cum să mă raportez la tot softul, muzica şi filmele ce le-am adunat de-a lungul anilor. Dacă renunţ la ele … calculatorul meu va fii remarcabil de … “goluţ”. Dacă le păstrez … nu e ok, deci păcătuiesc cu bună ştiinţă.

Aceasta este întrebarea. “Cum să mă raportez ?” Ce observ eu este că la convertire, tinerii care nu au crescut în bisericile evanghelice probabil înţeleg mult mai profund diferenţa între cele două împărăţii. Observă cu mai mare fineţe că anumite lucruri care le făceau cu lejeritate până atunci, acum nu-şi mai au locul. Intuiesc corect că în Biserica lui Hristos nu e loc decât pentru desăvârşire, perfecţiune, sfinţenie, şi nicidecum toleranţă conştientă faţă de lucrurile despre care nu suntem încredinţaţi, sau, mai mult, despre care suntem încredinţaţi că nu se cuvine să le facem. Tragedia este că dacă omul nu se leapădă de la început de lucrurile în privinţa cărora nu este încredinţat, timpul îl va vindeca. Sensibilitatea iniţială o să scadă până la dispariţie. Gândul că ceea ce face nu este tocmai bine îl va deranja din ce în ce mai rar. Mai ales că în noul anturaj de credincioşi nu vede vreo preocupare serioasă în acest sens.

Un alt caz interesant observat în cutreierările internetului este campania Studioului Mesaj:

“Sa nu furi!”. Este o campanie desfasurată de Studio Mesaj şi se manifestă prin adăugarea de flutraşi în carcasa fiecărui CD sau casetă. Pusă sub acest semn, problema probabil te izbeşte şi poate fi consideratşă un pic prea dură. E totuşi adevărul, indiferent dacă alegem să-l ignorăm sau nu, iar rezolvarea problemei se reduce la un gest şi o evaluare individuală. Nu vrem sa ducem în extremă problema şi să considerăm orice copiere sau posesie de muzică în forma MP3, un lucru dăunător. E foarte posibil ca pentru cineva aceasta să fie singura formă în care poate ajunge să asculte o anumită muzică. Sau poate fi un mod mai convenabil de stocare personală. Aşa cum am spus, e vorba de o evaluare individuală a modului în care fiecare ne raportăm direct şi respectăm munca unui artist.

În manualul de filosofie de liceu pe care l-am studiat eu exista o poveste a filosofului grec Plato, numită Inelul lui Gyges. Pe scurt, este vorba despre un păstor de oi din Lydia, Gyges, care găseşte un inel magic într-o peşteră. Odată rotit pe jumătate, inelul te făcea invizibil, iar rotit încă o jumatate, reveneai la vizibilitate. Gyges ajunge la castelul regelui Lydiei, o seduce pe regină, şi se întronează el însuşi rege.
Glaucon, povestitorul din cartea lui Platon, argumentează folosind această istorisire că moralitatea este o construcţie socială, a cărei sursă este dorinţa omului de a-şi menţine reputaţia virtuţii şi onestităţii. Iată cum explică el:

Presupuneţi că există două inele magice, unul care să fie dat omului drept, şi unul omului nedrept; nici un om nu poate avea o aşa tărie de caracter să reziste ispitei de a-l folosi. Nici un om nu s-ar putea abţine să nu ia ce nu este al lui dacă ar putea face asta în siguranţă fără să se teamă că ar fi prins. Atunci, faptele celui drept ar fi ca faptele celui nedrept. Şi consider că aceasta este o mare dovadă că omul se comportă moral nu din proprie voinţă, sau pentru că ar crede că dreptatea i-ar fi de vreun folos lui însuşi, ci din necesitate, căci oricând va şti că poate fi nedrept fără consecinţe, va fi nedrept. Căci toţi oamenii cred în inimile lor că nedreptatea este mai profitabilă individului decât dreptatea. Dacă s-ar putea imagina un om care să obţină puterea de deveni invizibil şi totuşi nu ar face nimic rău şi nu ar lua deloc ce nu este al lui, ar fi privit de către cei din jur ca şi cel mai mizerabil idiot, deşi vorbind între ei îl vor lăuda, menţinând o aparenţă unul faţă de altul.
(Platon, Republica; traducere personală liberă)

Se poate spune că lumea virtuală este formată din astfel de oameni, cu un grad mai mare sau mai mic de putere de invizibilitate. Majoritatea programelor de share în reţea specifică la conectare că nu se permit materiale care intră sub incidenţa legii dreptului de autor. Unele ziare online interzic anumite forme de copiere şi stocare a articolelor. Editurile pun în cărţi o pagină în care spun că nu se permite copierea sau distribuirea sub nici o formă. Restricţii asemănătoare există la filme şi la mp3-uri. Dar sub protecţia anonimatului cine ne opreşte să nu încălcăm aceste reguli ? Ştiind că sunt şanse extrem de reduse de a fi prinşi, ce ne va opri de la a fi nedrepţi ? Ce lege ne va opri să ne instalăm ultimul sistem de operare (piratat) de la Microsoft ? Ce standard ne va împiedeca să ne adunăm zeci de giga de muzică ? Ce reguli ne vor reţine de la a ne construi colecţii cu toate filmele nu ştiu cărui actor sau regizor ? Într-adevăr, în lumea fără Dumnezeu cu greu găseşti o motivaţie obiectivă, lăuntrică, să nu profiţi de inel. Dar în lumea cu Dumnezeu ? Un oarecare apostol ne spune nişte cuvinte tare ciudate: “Dacă avem, deci, cu ce să ne hrănim şi cu ce să ne îmbrăcăm, ne va fi de ajuns.” Citind aceste cuvinte, creştinul modern obişnuit cu variaţiuni gâdilitoare ale teologiei prosperităţii aproape ar exclama ca şi Festus: “Pavele, eşti nebun!” Cum aşa, Sfinte Pavele ??? Vorbeşti serios ? Vrei să spui că mi-ar fi îndeajuns şi dacă n-aş vedea meciurile din campionat sau cupă ? Şi dacă n-aş fi la curent cu ce face Antonio şi Jose, sau cumnatul lui Rosalinda, şi amanta fiului vitreg al vărului lui Teresa ? Vrei să spui că aş putea trăi fără televizor, home cinema, TFT, iPod şi telefon cu bluetooth ? Vrei să spui că m-aş putea despărţi de toate colecţiile mele (atât de minuţios îngrijite şi aranjate) de muzică, filme, soft, jocuri, şi să le consider ca un gunoi ? “Mulţi din ucenicii Lui, după ce au auzit aceste cuvinte, au zis: Vorbirea aceasta este prea de tot: cine poate s-o sufere?” (Biblia, Evanghelia după Ioan)

În Vechiul Testament există o imagine extrem de puternică a slăbiciunii omului pentru lucrurile de acum. Dumnezeu hotărăşte să distrugă câteva cetăţi din Câmpia Iordanului. Totuşi, în una din ele locuia un om neprihănit, pe care El doreşte să-l scape. Îi porunceşte să-şi ia gineri, fii, fiice, şi tot ce are, şi să plece degrabă.

“După ce i-au scos afară, unul din ei a zis: „Scapă-ţi viaţa; să nu te uiţi înapoi şi să nu te opreşti în vreun loc…” Nevasta lui Lot s-a uitat înapoi…” (Biblia, Genesa)

Cred că fiecare din noi, pe cărările care ies din cetăţile Vrăşmaşului şi duc spre Împărăţia Lui Dumnzeu, ne mai oprim cateodată şi privim cu părere de rău în spate la lucrurile în care odată am investit, pe care le-am iubit, şi despre care Dumnezeu spune că trebuie să ardă. De aceea ni se reaminteşte şi sub Noul Legământ că “cei ce au neveste, să fie ca şi cum n-ar avea; cei ce plâng, ca şi cum n-ar plânge; cei ce se bucură ca şi cum nu s-ar bucura; cei ce cumpără, ca şi cum n-ar stăpâni; cei ce se folosesc de lumea aceasta, ca şi cum nu s-ar folosi de ea; căci chipul lumii acesteia trece” (Biblia, Întâia Scrisoare a lui Pavel către Corinteni). Porunca de a nu ne lega inima de lucrurile acestei lumi este cu atât mai puternică, acum, în Împărăţia Fiului. Şi dacă ni se cere să nu ne legăm inima de lucrurile bune, cu atât mai mult ni se cere să ne dezlipim de cele rele.

Actul 3. Harddisk-ul omului nou

Căci, dacă este cineva în Hristos, este o făptură (sau: zidire) nouă. Cele vechi s-au dus: iată că toate lucrurile s-au făcut noi. (Biblia, A Doua Scrisoare a lui Pavel către Corinteni)

Liviu Mocan are o poezie edificatoare în ce priveşte atitudinea cu care omul nou trebuie să privească la lucrarea mâinilor lui.

apocalips

nerăbdător aştept
să văd cum îmi vor arde
sculpturile toate
poate într-un loc adunate
din lumea întreagă
vor fumega într-un foc mititel
poate pe munte
poate în vale
poate cu cinste
poate cu aspru dispreţ
nu ştiu şi nu voi şti vreodată
dar aşteptarea urgiei
zilnic mă îndeamnă
să le zămislesc cu desăvârşită iubire
pe toate

(preluată de pe revistaperspective.ro)

Meditând la credinţa şi viaţa creştină, şi văzând uşurinţa cu care unii credincioşi (incluzându-mă şi pe mine) îşi pleacă genunchiul în faţa diferitelor compromisuri, m-am oprit o dată plin de îndârjire în suflet şi cu necaz m-am întrebat: Doamne, oare asta să fie viaţa nouă ? Oare compromisul este inevitabil, până la toleranţă ? Oare sfinţenia pretinsă de Tine este o himeră, o utopie religioasă ? Am fost atât de dezamăgit de mine încât mi-am spus că dacă asta e tot ceea ce este, religia mea e aproape zadarnică. Dacă învăţăturile divine rostite de Hristos nu au corespondent evident şi tangibil în viaţa “cea de toate zilele”, atunci “degeaba am crezut”.

Desigur, obiecţia omniprezentă este că noi nu putem fi sfinţi în această viaţă. Totuşi, citind epistolele Noului Testament, observăm că unii scriitori transmit salutări sfinţilor din Ierusalim, Roma, Ahaia, Efes, Coloseni, etc. În Vechiul Testament, Dumnezeu porunceşte solemn “Fiţi sfinţi, căci Eu sunt Sfânt”. Peste aceste cuvinte nu se poate trece. Sfinţenia creştină nu este în capitolul opţionale aşa cum ar sugera unele curente teologice moderne, căci fără sfinţire “nimeni nu va vedea pe Domnul”. (Biblia, Evrei)

Nu gândul că nu putem fi 100% desăvârşiţi trebuie să ne preocupe, ci certitudinea că Sfânta Treime porunceşte şi pretinde urmarirea acestui lucru. Dacă nu vom crede că un lucru este posbil, nici nu vom investi prea mult în a-l obţine. Duhul lui Dumnezeu, care a fost promis de Hristos fiecărui credincios, este întâi şi întâi Sfânt. Şi cum pomul după roade se cunoaşte, la fel se cunoaşte şi omul după roadele sfinte ale Duhului Sfânt. Plâng şi îmi cer iertare de fiecare dată când mă împiedec, de fiecare dată când conştient mă îndrept spre groapă ca să cad în ea. Dar privind spre Ţintă, voi cădea din ce în ce mai rar. Nevoindu-mă pe calea îngustă mă voi împletici mai greu. Rămânând în mâna fermă a Tatălui îmi va fi imposibil să cad. Şi voi umbla nu privind înapoi la mulţimea de urme a căderilor mele, ci tânjind după neprihănire, călăuzit de lumina spre care mă apropii, privind înainte la “căpetenia desăvârşirii”.

Libertatea pe care o are creştinul în Hristos înseamnă să nu există NIMIC care să-l împiedice, să-l stânjenească în a-l iubi pe Dumnezeu “cu toată inima, cu tot sufletul, cu toată puterea şi cu tot cugetul”. Orice faptă, gând, atitudine sau sentiment care nu rezonează, care nu este în acord cu cine este Dumnezeu, cu caracterul Său, cu revelaţia Sa, ne ciunteşte din această libertate, ne depărteză de “păşunile verzi” şi de “apele de odihnă”.
Şi atunci, ne vom întreba pe bună dreptate, ce ne împiedică să fim aşa cum este natural pentru creştin să fie ? Ce mă împiedică să fiu liber de orice lanţ care îmi îngrădeşte libertatea de a-l iubi pe Dumnezeu ? Citesc cu mirare cum Pavel este “bine încredinţat că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare, nici înălţimea, nici adâncimea, nici o altă zidire, nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, care este în Isus Hristos, Domnul nostru.” (Scrisoarea lui Pavel către Romani). Şi stau şi mă întreb, pe noi oare ce ne desparte ? Să fie comoditatea, obişnuinţa, compromisului, nepăsarea, amânarea, neglijarea, indisciplina ? Dacă nu rezistăm ispitei în lucrurile mici, mărunte, ce s-ar întâmpla dacă am fi daţi la moarte pentru credinţa noastră ?

Desigur, etica folosirii informaţiei electronice şi a respectării dreptului de autor este doar una din chestiunile recente la care creştinul trebuie să-şi plece atenţia, şi să iasă din ignoranţă şi nepăsare. Problema se întinde de la omniprezenta copiere de mp3-uri până la folosirea cântărilor contemporane fără obţinerea drepturilor necesare de la deţinătorii acestora. Există chiar şi (cel puţin) o traducere a Bibliei, New Internation Version, care este protejată de copyright, şi din acest motiv nu este inclusă în programele gratuite de studiu biblic, cum ar fi Theophilos sau eSword.

În aceste condiţii, credincioşii au trei opţiuni.

Prima (şi mă tem că cea mai întâlnită) este să folosească software şi materiale video şi audio fără nici o grijă legată de aspectul legal şi moral. Legile sunt încălcate, producătorii sunt prejudiciaţi, autorii sunt lipsiţi de vrednicia răsplăţii pentru munca depusă, iar credinciosului îi este diminuată autoritatea morală de a vorbi în numele lui Dumnezeu, care porunceşte “Să nu furi”. De asemenea, îi este afectată mărturia publică în faţa neconvertiţilor, care cunosc foarte bine implicaţiile aderării la standardele Scripturii.

A doua, este să restricţioneze la minim folosirea produselor comerciale, să evite cu grijă “contaminarea” cu orice nu este îndreptăţit legal să folosească. Aceasta este o acţiune costisitoare, dar realizabilă, care necesită voinţă şi disciplină, din cauza nevoii de monitorizare permanentă a informaţiei electronice care intră şi iese din calculator. O dată achiziţionată o licenţă de Windows, restul nevoilor pot fi suplinite de programele gratuite, cu puţină răbdare, şi cu coborârea pretenţiilor.

A treia, este folosirea exclusivă a alternativelor complet gratuite, de la sistemul de operare până la programele de creare de documente şi editare de fotografii. Deşi sună bine, şi soluţia este necostisitoare dpdv material, este destul de costisitoare în ce priveşte timpul şi reînvăţarea. Timpul, deoarece e nevoie de adevărate investigaţii pentru a găsi alternativele gratuite, şi de a le face funcţionale, deseori fiind nevoie de asistenţă specializată. Reînvăţarea, deoarece pentru cei care au folosit alt sistem de operare (ex: Windows) este un proces asemănător cu convertirea creştină. Fiecare lucru cu care erai obişnuit acum se face mai mult sau mai puţin altfel, ai unele posibilităţi adiţionale, dar există şi lucruri pe care le puteai face cu mare uşurinţă înainte şi acum nu mai poţi.

Studiind diversele metode contraceptive, o persoană a observat că singura care este 100% eficientă şi sigură este un NU hotărât. În ce priveşte etica informaţiei, primul pas pe care trebuie să îl facă creştinul este o decizie puternică. Unii spun că vor încerca o alternativă gratuită şi apoi se vor hotărî. Este un semn clar că acea persoană nu e convinsă de imperativul ieşirii din ilegalitate şi imoralitate. Când vorbim despre moralitate, nu putem spune: o voi testa pentru o vreme să văd dacă mi-e convenabilă. Nimic mai departe de atitudinea creştină normală. Când se căsătoreşte, omul ia o decizie nesentimentală, fără să ştie ce-i aduce viitorul, neavând nici o garanţie indubitabilă că totul va fi bine. Aceata este şi motivul pentru care bărbaţii (şi femeile) sunt atât de îngroziţi de perspectiva legării prin legământ “până când moartea îi va despărţi”. Aceasta este şi motivul pentru care căsătoria se desface la fel de uşor precum se face. Statornicia şi responsabilitatea au decăzut dintre valorile la care aspiră oamenii. În loc să ne ultragiem de comoditatea cu care tolerăm compromisul, ne întindem la raţionalizări şi justificări numindu-l “opţiune personală” sau “libertate în Hristos”.

Personal, toate considerentele prezentate mai sus m-au “bântuit” vreme îndelungată. După terminarea facultăţii am aruncat majoritatea softurile piratate pe care le-am folosit în cei 4 ani, dar, defectându-se sistemul de operare la un moment dat, mi-am refăcut CD-urile cu Windows XP şi Office. Mai recent, am aruncat toate filmele care îmi plăceau doar mie. Aceeaşi soartă tragică au avut şi cele ~30 CD-urile cu muzică creştină, cele 10 CD-uri cu documentaţie şi cărţi, şi cele două CD-uri refăcute cu Windows XP şi Office. Ca să testez fezabilitate folosirii strict a software-ului gratuit, am cumpărat un calculator second-hand. Folosesc Ubuntu Linux ca şi sistem de operare, OpenOffice.org ca şi suită office, GIMP pentru editare fotografii, Mozilla Firefox pentru navigare internet, Gaim pentru mesagerie instant, etc. Majoritatea alicaţiilor comune în Windows au un echivalent gratuit în lumea Linux, cu costul amintit al investigării prin forumuri de discuţii, articole, site-uri de profil. Pentru folosirea casnică, care nu necesită aplicaţii specializate, este posibil să trăieşti cu software gratuit. Uneori sunt provocări, chiar şi pentru mine care sunt programator. Răbdarea mi-e pusă la încercare de multe ori. De fapt, cineva descria experienţa ultilizatorului Linux în trei paşi care se tot repetă: entuziasm (experienţă nouă), frustrare (când trebuie să faci ceva să meargă) şi euforie (din uşuarea şi mândria că ai reuşit). Acum, înainte să pun material nou pe calculator am început să întreb dacă e legală copierea. Am început să trimis emailuri cerând relaxarea licenţelor. Am evitat copierea de muzică şi filme piratate, şi am început să închiriez DVD-uri, când vreau să văd un film. Sunt doar la început, mai am multe de reparat, multe de (re)învăţat, multe de evitat. Ceea ce rămâne însă este decizia fermă, făcută nu înaintea sau de dragul oamenilor, sau a preferinţelor personale. Decizia mea nu a fost sentimentală, determinată de faptul că mi-ar place un sistem de operare mai mult decât altul sau că aş fi anti-Microsoft, ci a fost vorba de pragmatism determinat de o necesitate.

Epilog

Deciziile influenţează acţiunile. Presupoziţiile pe care le avem determină comportamentul nostru. Sistemul de credinţe pe care îl avem despre viaţă şi realitate se reflectă în faptele noastre. Chemarea mea se întinde mult mai departe de lumea virtuală. Este o chemare la a lega “cu credinţa voastră fapta; cu fapta, cunoştinţa; cu cunoştinţa, înfrânarea; cu înfrânarea, răbdarea; cu răbdarea, evlavia; cu evlavia, dragostea de fraţi; cu dragostea de fraţi, iubirea de oameni” (Biblia, A doua scrisoare a lui Petru). Ca şi tineri (în special) avem nevoie să ne începem viaţa de pe fundamentele adevărului. Patriarhii de mâine sunt tinerii de astăzi. Să arătăm că ceea ce citim şi ceea ce cântăm nu este faţada unui mormânt văruit, ci preaplinul unui inimi transformate.