“socialismul este societatea mitei generalizate”
28 septembrie 2010
explicația titlului de mai sus:
Mediul de afaceri mituiește administrația pentru că afacerea a ajuns să depindă în mod vital de aceasta, administrația mituiește cetățenii pentru că menținerea sa în control depinde de voința majorității acestora, cetățenii plătesc din ce în ce mai mult prin taxe și impozite asigurând astfel supremația statului, pentru a nu fi puși în situația de a-și purta de grijă singuri
și o formulare mai concisa a primei idei de la postare precedentă
Ideea că ți se cuvine orice, fără să faci mai nimic pentru asta, doar pentru că te-ai născut într-un loc anume și ești cetățean al unei țări este una dintre ideile mutante apărute în urma combinației dintre socialism și democrație.
de ce suntem nemulțumiți de măsurile de reformă?
28 septembrie 2010
Pentru că ne place să primim. Am crescut în familie cu venituri modeste și nu am fost obișnuit cu dărnicia ci dimpotrivă consideram că mi se cuvine să primesc. Românul, în virtutea inerției, că are că nu are nevoie, consideră că i se cuvine să primească. Ajutor pentru aia, subvenție pentru cealaltă.
Pentru că asta zice la teve. Da, chiar dacă veci nu lipsește puiul și porcul din congelator, vreau capul lui Boc și Băsescu. Că așa zice Realitatea, așa zice Antena și așa zice vecinul de la 3.
Pentru că sunt nedrepte. Lucrez la primăria din Pleșcoi, am avut salariu 8 milioane, acuma mai am 6, soțul abia primește 9 milioane la negru cand e de lucru și totul e scump. De-abia ne descurcăm. Corect.
programatori, bugetați pentru vremea când salariul se va înjumătăți
27 septembrie 2010
Soarta programatorilor în România e nedreaptă, în sensul că sunt cam răsfățați. Cum să te miri că țara e condusă cum e când salariul lui Boc e mai mic decât salariul unui project manager în industria software?
Programatorii au două motive să fie foarte îngrijorați (cei cu salariile pe cartea de muncă, desigur):
1. Renunțarea, etică după părerea mea, în viitor la scutirea de impozit pe venit. Până la urmă tot se va renunța, cel mai probabil treptat. O astfel de facilitate fiscală nu poate dura la nesfârșit. Înlesnirea fiscală curentă este una în interesul guvernului: el investește în industria IT prin această exceptare de la plata cotei unice ceea ce duce la încasări consistente la bugetul de stat pentru că face România un “paradis” pentru outsourcing (firmele din țările cu salarii mari în IT externalizează producția software în România). Bugetul nu primește cota unică de la programatorii cu diplomă dar încasează consistent din impozitul pe profitul firmelor unde aceștia lucrează.
2. Trecerea la impozitarea progresivă, neetică după părerea mea. Oricum un salariat plătește un impozit proporțional cu salariul. Dacă are salariu mare deja plătește “progresiv”, doar procentul e unic, cuantumul variază. Așa că îmi imaginez cum programatorii se roagă în fiecare seară să nu câștige PSD.
Dacă se vor implementa cele două măsuri salariile noastre (și eu sunt programator) pot să scadă chiar mai mult de jumătate. Să numim aceast eveniment neplăcut spargerea bulei IT românești.
Concluzii: (1) nu vă luați credite mari în vremuri lunecoase și (2) bugetați (economisiți) pentru vremurile când salariile s-ar putea înjumătăți.
scaun cu suport de ziare
26 septembrie 2010
casă la 12.000 euro?
26 septembrie 2010
Da. 24 mp, două camere, bucătărie, baie, living. Cel puțin așa zice money.ro. Casă de vacanță iar pentru unii chiar de locuit permanent. Iar dacă ți-o faci singur (în familie, cu unchiul sau vecinul) e mult mai ieftin, că nu intră TVA și profit firmă. Păcat că nu este pe net vreun român care să-și fi documentat pe blog construcția unei astfel de case. Deh, informația de valoare costă, e de-nțeles.
până mi-oi face casă, și asta va mai dura câțiva ani buni, o să public pe blog și chestii pe care le găsesc interesante despre home design
statul ne împiedică prosperitatea
25 septembrie 2010
Statul cu mâna în sân, statul cu mâna întinsă și statul român.
“Sunt Românii niște cerșetori? Nici vorbă! Însă statul le împiedică prosperitatea, le taxează munca cu jumătate, după care le aruncă înapoi ce crede de cuviință.”
În ’90 aveam un număr dublu de angajați. Or fi plecat 4 milioane prin Europa să-și facă un rost?
twitter diet :-)
25 septembrie 2010
Cea mai sigură metodă de slăbit (în mai puţin de 140 caractere, cu tot cu acest text): ardeţi mai multe calorii decât consumaţi.
ăsta a fost al miilea meu tweet
rugăciunea programatorului
24 septembrie 2010
import org.religion.*;
public class LordsPrayer
{
public void pray()
{
God ourFather = Heaven.getGodInstance();
ourFather.getName().setHallowed(true);
ourFather.getKingdom().setWelcome(true);
boolean isWillDone = Heaven.isWillDone(ourFather);
Earth.setWillDone(ourFather, isWillDone);
Bread dailyBread = ourFather.getBread(new Date());
synchronized
{
ourFather.forgive(this.getTrespasses());
this.forgive(this.getTrespassers());
}
ourFather.removeTemptationListener(this);
ourFather.deliverFrom(Evil, this);
for (;;)
{
Kingdom.setOwner(ourFather);
Power.setOwner(ourFather);
Glory.setOwner(ourFather);
}
finalize();
}
}
nu știu cine e autorul; vorba ceea, e găsită pe net
pariu
24 septembrie 2010
Băsescu indica recent ca prezidențiabil pe Teodor Baconski. Ieri se zvonea pe surse că acuma se încălzește pe margine pentru a intra în PDL. Posibil ca Baconski să fie unul din noii lideri pregătiți pentru perioada post-Băsescu, și mai mult, dacă va avea susținere politică din partid, candidat la președinție în 2012.
ps: să nu vă scape ultima analiză a lui Tapalagă, jurnalistul care încă n-a obosit


Comentarii recente