Nu îmi amintesc cum am dat de cartea Al cui e Ardealul? a lui András Visky, dar ştiu ca am descărcat-o şi într-o pauză de internet (de fapt mai multe) am citit-o.

Vă las mai jos trei citate care mi s-au înfipt la vremea lecturii în minte.

Fără îndoială că, în concepţia lui Gombrowicz, creştinismul anacronic de azi este cel care a generat şi a adîncit criza generală în care trăim, creştinismul care întîrzie necontenit de la toate evenimentele, cel care se amăgeşte că, situîndu-se pe poziţia observatorului exterior, oferă explicaţii valabile despre starea întregii lumi, chiar dacă nu participă la evenimente decît ulterior, vrînd să accentueze supravieţuirea. Este lacheul unor paradigme ale puterii într-o lume de lachei. Se cramponează cu disperare să rămînă la suprafaţă, cu toate că a dispărut deja demult ca factor determinant de pe scena lumii şi continuă să participe din plin la maşinaţiile din sfera puterii.
…
În excelenta sa lucrare despre acest subiect, (Theology; Nationalism and the First World War: Christian Etics and the Constraints of Politics), Mark D. Chapman ne atrage atenţia asupra faptului că „refugiul într-un anume fel de puritate confesională nu pare a fi mai mult decît o încercare plină de patos de a ne refugia din faţa condiţionării istorice şi a caracterului trecător al omului ca expresie a speranţei umane de a fi aidoma îngerilor.” Apoi adaugă citînd cuvintele lui pe Janet Martin Soskice: „Dacă Dumnezeu nu a desconsiderat starea umană şi nici nu a fost disperat din cauza ei, de ce ar trebui să o facem noi?”
…
Biserica pare să fi uitat că, de îndată ce i-a promis cheile împărăţiei cerului, Petru s-a şi apucat să-l cenzureze pe Cristos.”

Cartea se poate descărca de pe saitul LiterNet.