S-a furat scuter Aprilia Scarabeo 49cc, nr. înmatriculare Cj-N 2821, în noaptea de 14-15 august 2009, din faţa scării blocului nr. 71 de pe str. Dâmboviţei, Cluj-Napoca.

Nu era legat (deşi aveam două lanţuri) şi nici ghidonul blocat. Mă bazam că e zonă locuită, luminată, cu taxiuri care stau noaptea acolo.

Îl aveam de un an şi 3 luni.

Scuter Aprilia Scarabeo 49cc Scuter Aprilia Scarabeo 49cc

Faţă de pozele de aici am mai pus oglindă şi pe dreapta, nu seamănă cu cea din stânga.

Era julit bine pe dreaptă, că au căzut de două ori cu el, înainte de cumpărare şi apoi cineva la un service.

Nr. identificare:
ZD4SCA0103S006130
Cod serie motor: ABA / 3029342
Culoare: Gri

Semne distinctive: partea din dreapta (ghidon şi cutie spate) zgâriate puternic, în urma a două căzături (nu eu). Manetă frână dreapta îndoită (tot de la căzături).

Cum se spune în popor, dă Doamne mintea românului de pe urmă. Aşa că:

Masuri de prevenire a furturilor de motociclete

I. Ca prim pas pentru ca motocicleta dvs. sa fie cat mai putin vulnerabila cel mai simplu lucru este sa stea intr-un garaj sau o dependinta; Ar fi ideal acest lucru dar daca lipseste atunci cel mai bine ar fi ca motocicleta sa fie acoperita cu o prelata care sa nu aiba inscriptii despre modelul de motocicleta aflate sub copertina. Hotul deja nu stie ce se afla sub prelata si nu stie nici ce alte masuri de siguranta il asteapta iar prelata sa fie legata de motocicleta cu un sistem de inchidere.

II. Daca trebuie sa va parcati motocicleta afara, aveti grija ca locul sa fie bine luminat pe timpul noptii;

III. Folosati sistemul de blocare a directiei (daca exista) care ar putea preveni o manevrare usoara a motocicletei.

IV. Trebuie sa legati motocicleta de un obiect fix. Daca se leaga numai roata aceasta risca sa fie demontata cu totul iar motocicleta sa dispara. Daca motocicleta este legata de un obiect fix se reduce riscul ca vreun hot sa ridice pur si simplu obiectul si sa-l incarce intr-o masina cu tot cu sistemul de blocare a rotii.

V. La atasarea de obiectul fix fiti atenti ca lantul sa nu atarne pe jos sau sa nu fie o legatura mai larga pentru a nu da loc de manevrare hotilor care pot sa-l taie cu usurinta. Exista persoane care isi leaga de lantul motoretei obiecte sunatoare care fac zgomot.

VI. Multi prefera sa-si asigure motocicleta cu un sistem de inchidere in forma de U dar fiti atenti sa fie dintr-un metal dur care sa nu poata fi taiat cu usurinta. Cele mai folosite in sunt modelele in forma de serpentina supranumite si Cobralinks. Multi proprietari de motociclete folosesc doua sisteme de blocare diferite. Poate hotii sunt pregatiti pentru unul dar nu si pentru celalalt.

VII. Alt mijloc de prevenire ar fi alarma care sa sa se declanseze la atingere sau la sistemul de pornire sau de directie. Exista chiar persoane care lipesc autocolante cu inscriptia Nu atinge! Alarma!. Acest lucru poate descuraja un posibil hot care ar putea sa se indrepte spre o tinta mai usoara.

VIII. Exista si sisteme foarte peformante si electronice de prevenire a furturilor legate de sistemul de pornire la motoarele cu injectie (contact/starter, etc) de care va puteti interesa la producatorii sau dealerii autorizati de motociclete.

NU UITATI:
1. Nu cumparati motociclete sau scutere despre care aveti suspiciunea ca ar fi furate! Incurajati astfel autorii de furturi si sustineti piata neagra a motocicletelor!
2. Motocicletele sunt mai vulnerabile la furturi decat autoturismele. O investitie mica poate preveni o paguba mai mare.
3. Pentru a preveni un furt de orice natura, cea mai buna metoda este sa ganditi ca un posibil hot. Suna straniu dar este eficient!

Autor: Subcomisar Gabriela Liahovici
Politia Romana | Compartimentul de Analiza si Prevenire a Criminalitatii

(sursa)