La forumul EuroLeadership de anul acesta de la Eger, Ungaria am participat printre altele la un seminar opţional despre celebra formaţie de muzică U2. Nu sunt meloman, şi nu ştiu prea multe piese, decât cele clasice intrate în mentalul tânăr românesc. Am fost curios deci să văd ce se poate vorbi la un seminar intitulat „U2: Psalmiştii, profeţii şi vizionarii stadioanelor”
Iată câteva idei pe care mi le-am notat:
- U2 nu au dorit să se separe de lume, izolându-se, dar nici să se dizolve în cultură.
- Uneori referinţele spirituale şi aluzii biblice din albumele U2 nu sunt înţelese.
- Ei au o eclesiologie (doctrină despre biserică) ciudată sau chiar absentă, din cauza unor experienţe neplăcute din biserica pe care o frecventau în tinereţe.
- Cele mai multe versuri sunt scrise de Bono sau Bono şi Edge. Ei aveau ideea de stadioane ca biserici, şi uneori spuneau înainte de urca pe scenă, in glumă sau în serios, „haideţi să mergem la biserică”. Deseori încheie concertele cântând Psalmul 40.
- Sunt o trupă creştină? Nu cred. Sunt o trupă formată din creştini? Cred că da.
- L-a jucat pe Diavol pe scenă inspirat fiind de cartea lui C.S. Lewis Sfaturile unui diavol bătrân către unul mai tânăr.
- Where the streets have no name ar putea vorbi despre oraşele Irlandei unde coexistă catolici şi protestanţi fiecare pe străzilor proprii, marcate prin culoarea bordurilor. Strada pe care locuieşti te pune automat în una din tabere.
- Uneori versurile lor exprimă mânie. Este posibil ca tocmai credinţa lor în Dumnezeu să fie temeiul pentru ciuda lor cu Dumnezeu, întocmai ca psalmistul.
Cel mai interesant mi s-a părut însă autoportretul pe care şi-l face Bono:
Sunt un artist neglijent, fumător, băutor de vin, cititor de Biblie. Un pozeur … care iubeşte să picteze tablouri cu lucruri care nu le văd. Un soţ, tată, prieten al săracilor şi uneori al bogaţilor. Un activist călător vânzător de idei. Jucător de şah, part time rock-star, cântăreţ de operă, în cel mai zgomotos grup de folk din lume. Cum vi se pare?
Orginal, engleză: I’m a scribbling, cigar-smoking, wine-drinking, Bible reading band man. A show-off… who loves to paint pictures of what I can’t see. A husband, father, fried of the poor and sometimes the rich. An activist travelling salesman of ideas. Chess player, part-time rock star, opera singer, in the loudest folk group in the world. HOW’S THAT?
Un poet nu este un predicator. Un poet este un artist. Şi totuşi…
Vasile 